Chiriașii locuințelor sociale din cartierul ANL Carei, disperați din cauza facturilor uriașe la încălzire

Share

Chiriașii celor 90 de locuințe sociale situate în cartierul ANL din municipiul Carei au ajuns într-o situație grea din cauza facturilor uriașe la încălzire, pe fondul scumpirii gazelor naturale. Pe două luni, aceștia ar trebui să plătească aproape 2.000 de lei la o simplă garsonieră și aproape dublu cei care stau în apartamente cu două camere.

Încălzirea locuințelor se realizează prin sistem centralizat, astfel încât chiriașii nici măcar nu au posibilitatea să-și regleze consumul. Pentru a-i ajuta să facă față situației, Primăria Carei va stabili o schemă de compensare, în conformitate cu legislația în vigoare.
”Chiriașii locuințelor din blocurile sociale sunt într-o mare încurcătură din cauza cheltuielilor cu încălzirea. Voi propune Consiliului Local, în conformitate cu prevederile OUG 118/2021, să aplicăm o schemă de compensare și în cazul lor. Vom recalcula ultimele două facturi, astfel încât prețul să fie limitat 0,37 bani/kWh. Astfel, facturile vor fi reduse cu aproape jumătate din valoarea lor”, a declarat primarul Eugen Kovacs.


Pentru a preveni apariția unor astfel de situații, Primăria Carei ia în calcul două variante de replanificare a sistemului de încălzire pentru cele 90 de locuințe sociale. ”Sunt două variante ca, în timpul verii, tot sistemul de încălzire să fie replanificat. O variantă ar fi ca fiecare apartament să fie dotat cu microcentrală proprie. Investiția ar costa circa un milion de lei conform calculelor preliminare. Plus că ar trebui spați pereții pentru a instala țevile și caloriferele. A doua variantă ar fi să schimbăm cazanele cu altele mai noi, iar consumul ar scădea la 40% față cel actual. Fiecare locatar va avea un repartizor pentru a-și putea plăti consumul real. Această investiție ar costa în jur de 500.000 lei”, a declarat primarul Kovacs.

Articole recente

error:

Descoperă mai multe la Opinie de Carei

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura