Prefectul Altfatter anunță suspendarea activității serviciilor publice comunitare și de aplicare a apostilei în perioada 25-28 ianuarie 2022, dar și a activității curente a prefecturii, informează Instituţia Prefectului Satu Mare.

Astfel, persoanele programate în această perioadă în vederea înmatriculării vehiculelor, examinării teoretice sau practice în vederea obținerii permisului de conducere, pentru preschimbarea permisului de conducere sau pentru obținerea pașaportului (de orice tip) vor fi reprogramate în perioada ulterioară. Biroul Apostilarea documentelor va fi închis în toată această perioadă.
Începând de mâine, 21.01.2022, după finalizarea programului cu publicul începe acțiunea de relocare a aparatului de lucru al prefectului și a serviciilor publice comunitare în noul sediu administrativ al Instituției Prefectului Județul Satu Mare de pe strada Al. I. Cuza.
Registratura Instituției Prefectului va funcționa în continuare, vă rugăm să vă adresați doar pentru situații ce nu suferă amânare, prin mijloace la distanță (email contact@prefecturasatumare.ro sau fax 0261715683).
„Vă informăm că, în situații de urgență, solicitarea pașapoartelor sau apostilarea documentelor se poate realiza la oricare din serviciile de specialitate din țară. Ne cerem scuze pentru indisponibilitatea temporară a serviciilor și vă asigurăm că depunem toate eforturile ca procesul de relocare să se finalizeze în cel mai scurt timp”, se mai arată în anunţul Prefecturii Satu Mare.