Astăzi îl comememorăm pe strălucitul profesor de la Liceul „Vasile Lucaciu” LEONTIN GHERGARIU (1897 – 1980) la 125 ani de la nașterea sa, informează Biblioteca Municipală Carei.


A fost profesor emerit, publicist, istoric, lingvist, etnograf. S-a născut la 13 ianuarie 1897 în Nădlac, judeţul Arad. A urmat şcoala elementară în Terebeşti, avându-l învăţător pe Ioan Muthu, strălucit dascăl al satelor sătmărene. Studiile liceale le-a urmat la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş, pe care le-a finalizat în 1915. A absolvit Seminarul Teologic din Blaj în 1918. Nu va urma cariera preoţească pentru că se va înscrie în acelaşi an la Facultatea de Litere a Universităţii „Ferdinand I” din Cluj. În 1923 va absolvi secţia filologie-istorie a acestei facultăţi. După terminarea studiilor filologice, i-a fost repartizată catedra de română-istorie la Liceul „Vasile Lucaciu” din Carei. Aici nu se va rezuma la activitatea de dascăl, ci va fi implicat şi în viaţa culturală a localităţii, numărându-se printre membrii fondatori ai primelor librării şi tipografii româneşti la Carei A fost activ şi ca publicist, scriind pentru „Graiul Neamului”, săptămânal ce apărea la Carei, dar şi la gazeta „Satu Mare” a localităţii cu acelaşi nume.
A fost apoi numit director la Liceul de băieţi din Zalău, funcţie pe care o va îndeplini până la Diktatul de la Viena când este nevoit să se refugieze în România. Aici va continua activitatea didactică, fiind profesor la Liceul „Moise Nicoară” din Arad. După terminarea războiului va deveni inspector secundar, în perioada 1946-1948, apoi inspector general şef la Inspectoratul General Cluj. Pentru bogata activitate didactică, la 28 iunie 1965 i-a fost conferit titlul de profesor emerit.
La 31 ianuarie 1925 va scoate la Zalãu cea de-a doua gazetă săptămânală educativă şi informativă în limba românã, Meseşul, care începând din martie 1926 va deveni gazeta culturalã a Despărţământului Central al ASTREI sălăjene. Gazeta îşi suspendă activitatea în 1931, reapărând după cinci ani, inclusiv până în 1938, sub denumirea de Gazeta Sãlajului.
În 1926 este numit membru în comitetul redacţional, iar din noiembrie 1927 până în ianuarie 1930 este redactor al revistei de pedagogie Şcoala Noastră din Zalău, unde publică articole, note, recenzii, folclor etc.
În colaborare cu Graţian C. Mărcuş, va scoate în 25 august 1940 primul şi ultimul număr al revistei Ţara Silvaniei.
Este membru fondator şi vicepreşedinte în comitetul Uniunii ziariştilor români din Transilvania (1939 – 1940), cu sediul la Cluj.
În perioada 1925 – 1940 a susţinut o bogată activitate culturală desfăşurată sub egida Despărţământului Sălaj al ASTREI, fiind în perioada 1932 – 1940 preşedintele acesteia. În această calitate a înfiinţat şi a coordonat Şcoala Ţărăneascã de la Şimleu Silvaniei, iar pentru tineretul de la sate a înfiinţat câteva unităţi ca Şoimii Carpaţilor, organizaţie de educaţie fizică şi sport a prof. univ. dr. Iuliu Haţieganu. A înfiinţat la Zalău o Casă de Cultură cu bibliotecă şi sală de lectură, un cor şi o orchestră, organizând cicluri de conferinţe la care participau conferenţiari din Zalău şi din Cluj. Tot în această perioadă se ocupă de înfiinţarea unui Muzeu de istorie şi etnografie, contribuind la înzestrarea lui cu exponate din colecţia Szikszay şi cu diferite piese arheologice descoperite la Castrul roman de la Porolissum, cu ocazia săpăturilor arheologice desfăşurate în anii 1939-1940. Această activitate a fost întreruptă în 1940.
Între 1931-1932 a condus destinele oraşului Zalău, în calitate de preşedinte al Comisiei Interimare.
Leontin Gherghariu a desfăşurat o amplă şi rodnică activitate în domeniul etnografiei din Sălaj şi din alte zone ale ţãrii. A fost membru în colectivul etnografic al Secţiei de etnografie şi folclor al Filialei Cluj a Academiei, participând la cercetãrile de etnografie din zona lacului Cinciş-Hunedoara, în Maramureş, Drăguţ, Năsăud, Ţara Bârsei. A fost membru în Consiliul ştiinţific al Muzeului Etnografic al Transilvaniei şi membru în comisia de achiziţii. A publicat numeroase articole de lingvistică, etnografie şi folclor în reviste de specialitate.
A colaborat, înainte de 1945, la Unirea şi Unirea poporului din Blaj, Graiul Neamului din Carei, Societatea de mâine din Cluj, Universul din Bucureşti, iar după 1945 la Fãclia, Steaua – Satu-Mare, Cronica sătmăreană, Năzuinţa etc.
Alături de bogata publicistică i-au mai apărut: O schiţă monografică a oraşului Zalău (1926), Arta populară din Valea Jiului (1963, în colaborare), Ţara Bârsei (1974), Bistriţa-Năsăud. Cea mai valoroasă lucrare, rămasă în manuscris, este Biserici monumentale din Sălaj. O primă tentativă de publicare a acestei lucrări a fost în 1942, însă aceasta a eşuat. A colaborat la elaborarea Dicţionarului limbii române literare contemporane (1955), Dicţionarul român-maghiar, Dicţionarul limbii române (vol. VII, 1963).

Sursa: Biblioteca Municipală Carei