Vineri, 7 ianuarie 2022, Direcția de Cultură a municipiului Carei și conducerea Liceului Tehnologic Iuliu Maniu au depus o coroană de flori la placa comemorativă a marelui patriot Iuliu Maniu, amplasată pe clădirea instituției de învățământ careiene care îi poartă numele, marcând astfel 149 de ani de la nașterea acestuia.
Tot cu această ocazie, s-a deschis o expoziție la Castelul Károlyi cu reproduceri fotografice reprezentând cele mai importante momente din viața lui Iuliu Maniu.
Iuliu Maniu s-a născut la 8 ianuarie 1873, a fost un cunoscut jurist, unul dintre cei mai prestigioși oameni politici din istoria României, membru de onoare al Academiei Române. Având o carieră politică ce s-a întins pe parcursul a 56 de ani, Iuliu Maniu s-a numărat printre marii oameni de stat ai ţării noastre.
