Tenis de masă: Careianca Dar Helga, calificată cu echipa Budaörs în sferturile de finală ale Cupei Europene

Careianca Dari Helga s-a calificat, în calitate de membră a echipei feminine a Clubului Budaörs din Ungaria, în sferturile de finală ale Cupei Europene la tenis de masă. Competiția se desfășoară în Spania.

dari helga budaors
Echipa din Budaörs a obținut următoarele rezultate:
SH-ITB Budaörsi SC–Reus Ganxets Miro (Spania) 0:3
SH-ITB Budaörsi SC–TTC NanoTech Villach (Austria) 3:1
SH-ITB Budaörsi SC–Stolnotenisové Centrum SKST Bratislava (Slovacia) 3:0
Echipa clubului Budaörs este formată din careianca Dari Helga, respectiv Fazekas Mária și Póta Georgina.

Sportiva Dari Helga este eleva antrenorului Mircea Podoba și are dublă legitimare la două cluburi: Budaörsi SC Asztalitenisz și CSM Victoria Carei.
Născută în municipiul Carei, Dari Helga a început să practice tenisul de masă în cadrul Clubului TAPO- Clubul Elevilor Carei de la vârsta de opt ani. Tânăra sportivă s-a remarcat pe plan național și apoi internațional, câștigând numeroase competiții importante, adjudecându-și un palmares demn de invidiat.