Cu sprijinul Farmaciilor Digitalis și al Clinicii Haller, Moș Nicolae va sosi și la Carei. Vino și tu să te întâlnești cu Moșul și să îi transmiți suprizele pe care ți le dorești! În timpul întâlnirii, prin amabilitatea organizatorilor, cei mici vor avea posibilitatea să se fotografieze cu Moș Nicolae.

mos nicolae digitalis

Întâlnirea specială va avea loc în data de 4 decembrie 2021, între orele 10.00-20.00, la Farmacia Digitalis de pe Calea Mihai Viteazul, situată vizavi cu magazinul Kaufland din Carei. Sunt așteptați atât copiii cât și părinții lor, fiecare urmând să primească cadouri de la Moș. Cei care încă nu au trimis scrisorile către Moș Nicolae, au posibilitatea să le depună la cutia Moșului din Farmacia Digitalis.
Angajații Farmaciei Digitalis vor asigura câte o mică supriză pentru toți cei prezenți, copiii vor primi dulciuri, în timp ce Dr. Haller Otto, medic specialist pediatru, va acorda atât copiilor cât și părinților sfaturi utile în privința sănătății.
Participanții sunt rugați să poarte mască de protecție și să respecte măsurile sanitare împotriva răspândirii COVID-19.