Expoziția jubiliară a artistului fotograf Ștefan TÓTH István AFIAP, vernisată la castelul din Carei

Duminică, 21 noiembrie 2021, de la ora 12.30, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipiul Carei a avut loc vernisajul expoziției jubiliare a artistului fotograf orădean Ștefan TÓTH István AFIAP, intitulată ”Momente surprinse”.

DSC_3572m

Manifestarea culturală a fost deschisă și moderată de Dragoș Georgescu, Manager de Activități în Turism în cadrul Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”, apoi a luat cuvântul Bikfalvi Zsolt, referent în cadrul Fundației Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” și vicepreședinte al Fotoclubului „Vasile Vénig László”, respectiv realizatorul expoziției, artistul fotograf orădean Ștefan TÓTH István AFIAP, care a mulțumit celor prezenți și le-a prezentat detalii despre cariera vastă și despre experiențele domniei sale de-a lungul timpului.
Momentele muzicale au fost oferite de către reprezentantul Grupului cameral „Duo Varadiensis” din Oradea, Thurzó Sándor József, care a interpretat piesele: ”Menuett în stil preclassic” de Macalik Alfréd, ”Ave Maria” de Svetozar Sasa Kovacevic, ”Sărbătoarea noii primăveri” de Mao – Yuan, ”Această stradă” de Kono Michi de Yamada Kosaku, ”Balada” de Ciprian Porumbescu, ”Sérgio Kuhlmann” (variațiuni pe o temă: ”Bicinia”) de Kodály Zoltán.
Expoziția, care se găsește la etajul Sălii Cavalerilor, cuprinde o selecție de 40 de fotografii alb-negru și color, acceptate și premiate la diferite Saloane naționale și internaționale de artă fotografică. Exponatele sunt prezentate pe cicluri, mai multe fotografii artistice create în cele trei etape de dezvoltare a artei fotografiei: analog, digital și cu telefoane inteligente.
La finalul evenimentului, artistul a acordat autografe pe catalogul editat special cu această ocazie.
Evenimentul a fost organizat de Fotoclubul ”Vasile Vénig László” Carei, Direcția de Cultură și Sport și Fundația Centrul de Promovare a Turismului Cultural ”Gróf Károlyi”, cu ocazia aniversării a celor 70 de ani de la naștere și 50 de ani de activitate artistică a cunoscutului artist fotograf orădean.
Lucrările vor rămâne la dispoziția publicului vizitator până la data de 03.12.2021, putând fi admirate de marți până duminică între orele 09:00 – 16:30. Imaginile expuse se pot admira și pe site-ul Asociației Eurofotoart: https://www.eurofotoart.com/efa-exbhibitions-halls/fiap-exhibition-center-oradea/
Artistul fotograf Orădean Ștefan Tóth István AFIAP a cochetat cu fotografia din fragedă copilărie (1964) și s-a specializat în arta fotografică sub formă autodidactă. A debutat ca artist fotograf în anul 1973 cu lucrarea ”Luptând cu timpul”, care a fost expusă în Sala Dalles din București, în cadrul Salonului Internațional al României, organizat sub patronajul Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), recunoscută de UNESCO. De-a lungul carierei sale de o jumătate de secol a creat sute de fotografii artistice acceptate la sute de Saloane naționale și internaționale de artă fotografică, multe dintre ele distinse cu medalii şi premii. În anul 1973 a devenit membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România, iar în anul 1978 artist al Federației Internaționale de Artă Fotografică. De asemenea, din lucrările sale au fost organizate 85 expoziții personale și 57 principale expoziții de grup. În calitate de invitat, a participat în 53 de jurii naționale și internaționale. De-a lungul anilor a fost declarat membru și consilier de onoare a 15 Societăți fotografice și a participat la 40 de simpozioane și colocvii de artă fotografică și la 43 de festivaluri internaționale de artă fotografică. În cei 50 de ani de activitate artistică a efectuat 109 călătorii de creație în diferite părți ale lumii.
A fost coordonator la 12 proiecte naționale de artă fotografică și a organizat 70 de saloane naționale și internaționale de artă fotografică, respectiv 37 festivaluri internaționale de artă fotografică. A fondat și conduce de 45 de ani Clubul Fotografic ”Nufărul” Oradea, de 13 de ani Asociația Internațională ”Euro Foto Art”, unicul Membru Regional FIAP din lume. A fost președintele Asociației Artiștilor Fotografi din România între anii 2007 – 2012, după 17 ani de criză în care s-a aflat Asociația Națională. Din anul 2016 este vicepreședinte pentru organizațiile de peste granițele Ungariei al Asociației Fotocluburilor din Ungaria (Membru Operațional al Ungariei la FIAP). În anul 2019 a devenit director al Centrului Expozițional FIAP Oradea – România (cel de-al 17-lea din Lume).