În perioada 8- 14 noiembrie 2021, se desfăşoară Campionatul European U21 în SPA (Belgia), la care participă şi sportiva Dari Helga, legitimată la CSM Victoria Carei, împreună cu antrenorul Podoba Mircea.

dari helga2
La proba de simplu, s-a calificat de pe locul 2 în grupa de calificare, într-o alta grupă de 4 sportivi, unde au intrat în competiţie ca şi capi de serie şi primi 8 sportivi favoriţi, ajungând astfel în primii 32.
La proba de dublu mixt, alături de colegul ei Andras Csaba, au trecut de primul tur, învingând un dublu mixt format dintr- o sportivă din Lituania şi un sportiv din Israel, calificându-se în 32, fiind eliminaţi de către dublul Pletea C./Plaian T. (ROU).