Mâine, 26 octombrie 2021, de la ora 7.00, se va institui restricție parțială de circulație la sensul giratoriu de la intersecția Căii Mihai Viteazul cu strada 1 Decembrie 1918 în vederea realizării lucrărilor de asfaltare, informează Primăria Carei.

sens giratoriu
Foto: Nagy Szilard Leo

Vor fi deschise doar două benzi de circulație înspre Calea Armatei Române. Lucrările au loc în cadrul proiectului Mobilitate 1.
Proiectul Mobilitate 1, denumit oficial ”Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Carei pe baza măsurilor propuse în Planul de mobilitate Urbană Durabilă”, vizează introducerea transportului public prin achiziționarea a șapte autobuze electrice, lucrări de reabilitare a carosabilului pe traseul microbuzelor și amenjarea de piste de biciclete în zona centrală a municipiului. Valoarea totală a proiectului, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, este de 45,25 milioane lei.
În cadrul proiectului sunt prevăzute următoarele lucrări:
– reabilitare de infrastructură rutieră pe 19 străzi din municipiul Carei, suprafața totală a carosabilului fiind de 99.441 mp, iar cea a trotuarelor și spațiilor verzi de 80.649 mp;
– construcția unui depou pentru autobuze cu toate utilitățile;
– construcția și modernizarea a 31 de stații de transport public de călători;
– Crearea sistemului de bilete pentru călători (e-bilete sau e-ticketing);
– Crearea sistemelor de închiriere de biciclete tip ”bike-sharing” pentru un număr total de 140 de biciclete, cu un număr de 19 seturi de cadre de parcare;
– Modernizarea și extinderea traseelor pietonale (Lungimea trotuarelor – 13.415 m);
– Amenajarea spațiilor verzi prin lucrări de gazonare și plantări de arbori.
Lista străzilor care vor fi reabilitate: Independenței, 1 Decembrie 1918, Bulevardul 25 Octombrie (DN 19), Calea Mihai Viteazul (DN 19), Mioriței.
Lista străzilor pe care vor fi efectuate lucrări de reparații: Someș, Viilor, Căplenilor, Crișan, Cloșca, Iuliu Maniu, Calea Armatei Române, Cimitirului, Ignișului, Agoșton, Căpitan Zăgănescu, Corneliu Coposu, 1 Mai, Horea.
O altă componentă a proiectului „Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Carei pe baza măsurilor propuse în Planul de mobilitate Urbană Durabilă” prevede achiziția șapte microbuze electrice, pentru care este alocată suma de 13,25 milioane lei.