Razii în Pișcolt: 13 amenzi şi două certificate de înmatriculare ridicate

13 sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești la data de 28 septembrie 2021.

POLITIA-rutiera
La data de 28 septembrie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești au desfășurat activități pentru depistarea autovehiculelor care prezintă defecțiuni, în localitatea Pișcolț, împreună cu specialiștii din cadrul R.A.R. Satu Mare, ocazie cu care au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.160 de lei și au ridicat 2 certificate de înmatriculare.
Astfel, un certificat de înmatriculare a fost ridicat pentru noxe emise peste limita legală admisă iar cel de al doilea pentru anvelope uzate peste limita admisă.