Minor careian prins că a furat bunuri de 1.250 lei dintr-un magazin alimentar

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei au identificat la data de 26 august a.c., persoana bănuită că în noaptea de 23/24 august a.c., ar fi pătruns în interiorul unui magazin alimentar din Carei, de unde ar fi sustras mai multe bunuri cauzând un prejudiciu total în valoare de 1 250 de lei.

retinut
Polițiștii au stabilit că persoana în cauză este un minor, de 16 ani, din Carei, care mai este bănuit de săvârșirea unei alte infracțiuni de furt calificat și de însușirea bunului găsit, astfel că față de acesta au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 30 %.