Cadrele didactice fac scut în fața directorului Moldovan de la Școala Nr.1 din Carei

Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Nr.1 din Carei solicită conducerii Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Satu Mare menținerea în funcție a directorului Nicolae Moldovan până la organizarea consursului. Funcția de devenit vacantă în urma expirării mandatului, iar conducerea IȘJ Satu Mare se pregătește să numească un director interimar.

nicolae moldovan

”Argumentăm menținerea în funcție din următoarele motive: a implementat proiecte și parteneriate în derulare care sunt în beneficiul școlii și sunt coordonate de acesta; a dat dovadă, în cei cinci ani de manageriat, că este cel mai în măsură să conducă această instituție; lucrează foarte bine în echipă, menține în permanență legătura cu cadrele didactice, elevii și părinții acestora; asigură buna funcționare a procesului didactic. Acestea sunt doar câteva din argumentele pe care vi le aducem la cunoștință în vederea susținerii domnului Nicolae Moldovan în funcția de director al acestei școli”, se arată în scrisoarea semnată de cadrele didactice, adresată inspectorului școlar general al IȘJ Satu Mare, prof. Anișoara Boitor.