Miercuri, 14 iulie 2021, de la ora 19.00, în Parcul Dendrologic, la intrarea în Castel Karolyi din Carei, a avut loc concertul susținut de cvartetul FOUREVER, al Filarmonicii Dinu Lipatti Satu Mare (Kovács Emőke – vioară, Alina Mija– vioară, Mihai Corlan – violă, Dan Cătuna – violoncel).

DSC_6228

Intitulat ”De la baroc la rock”, concertul a cuprins piese cunoscute aparținând unor celebri compozitori: Pachelbel, J. S. Bach, G. F. Händel și prelucrări din repertoriul unor renumite trupe sau artiști, precum: E. Clapton, Queen, Guns N’ Roses, Led Zeppelin, Metallica.
Prelucrările au fost excepționale, fiecare piesă fiind îndelung aplaudată de către cei prezenți la concert. Cei 120 de spectatori au apreciat prestația membrilor cvartetului, evenimentul fiind unul cu totul aparte, în atmosfera deosebită a Castelului și Parcului Dendrologic.
Summer Sound Session continuă azi, de la ora 19.00, în aceeași locație, cu recitalul fanfarei BLASKAPELLE SCHWABANDA din Foieni.