Alegeri interne la PNL Carei. Se aleg președintele și membrii Biroului Politic Local

În data de 26 iunie 2021, începând cu ora 11:00, în sala de conferințe din Castelul Karoly, PNL Carei organizează ședința Comitetului de Coordonare Locală (CCL), cu alte cuvinte Adunarea Generală a tuturor membrilor PNL Carei, se arată într-un anunț al Organizației Municipale Carei.

PNL 9 mai
Foto arhivă

Ordinea de zi va include alegerea prin vot secret a președintelui PNL Carei și a Biroului Politic Local Carei.
La ședință pot participa toți membrii PNL Carei, dar drept de vot vor avea doar cei care au cotizația plătită până la 31 mai 2021. Toți cei care doresc să își achite cotizația și să participe cu drept de vot la ședința CCL o pot face în perioada 21-25 iunie 2021, zilnic între orele 18:00-19:00, la sediu PNL Carei de pe strada 1 Decembrie nr. 24.
De asemenea sunt invitați și încurajați să candideze pentru orice funcție, toți aceia care doresc să se implice în administrarea Municipiului Carei sau chiar în cea a județului Satu Mare. Candidaturile se depun în scris la sediul PNL Carei, până la data de 24 iunie.
Cu respect și considerație,
Președinte interimar al organizatiei PNL Carei,
Adrian NEMEȘ