Campioana judeţului Satu Mare, CSM Victoria Carei, a pierdut cu scorul de 0-3 (0-1) barajul disputat azi la Mediaş cu campioana judeţului Argeş, Real Bradu. Careienii au primit primul gol în minutul 15. Partida s-a încheiat cu scorul de 0-1. În repriza secundă, adversarii au mai înscris în minutul 86 dintr-o lovitură liberă, iar cel de-al treilea gol a fost marcat dintr-un penalty, în prelungiri, după un fault în careu comis de Griszhaber Daniel.

victoria carei
„S-a văzut lipsa de experienţă a băieţilor noştri în astfel de meciuri! Adversarii noştri de azi au fost mult mai experimentaţi şi au reuşit să controleze jocul în prima repriză. Unii jucători au făcut nişte greşeli pe care în astfel de meciuri cu miză nu ai voie să le faci! Dupa pauză, schimbând şi aşezarea noastea în teren, am încercat să opunem o rezistenţă mai bună adversarilor noştri, dar nu am reuşit să marcăm. Una peste alta, trebuie să recunoaştem că am întâlnit un adversar mai bun azi! Important e să învăţăm din acest meci şi la anul, când vom fi din nou în faţa unui astfel de meci cu miză, să ne prezentăm mult mai maturi! Doresc să îmi felicit băieţii! Şi mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi şi nu am reuşit să îi facem fericiţi azi! Sunt sigur că băieţii se vor revanşa”, a declarat antrenorul Victoriei Carei, Marius Botan.
Lotul Victoriei Carei: Eric Mitracica- Claudiu Mihale, Gabriel Griszhaber, Orosz Engelbert, Daniel Griszhaber, Daniel Tilinger (căpitan), Kinczel Ervin, Mihai Ghiarfaş, Bakai Balazs, Mihai Istvan, Raul Zbona.
Rezerve: Alex Menesi, Lucian Dascăl, Alex Vereş, Bakai Szabolcs, Nagy Zoltan, Holczberger Krisztian, Krajczar Florin, Schuller Istvan, Veszpremi Martin.
Antrenor: Marius Botan.