
Primăria municipiului Carei anunță proprietarii de apartamente din blocurile de locuințe că acordă sprijin gratuit și consultanță în vederea înființării asociațiilor de proprietari, se arată într-un anunț al administrației locale careiene.
Astfel, în următorul exercițiu financiar se dorește a se efectua următoarele lucrări de interes local:
– anveloparea, termo și hidroizolarea blocurilor de locuințe,
– realizarea parcărilor în cartierele municipiului,
– colectarea selectivă a deșeurilor menajere și de altă natură.
Pentru realizarea acestor lucrări este necesară înființarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari fiind singurul partener al autorității publice locale (primăria) pentru accesarea de fonduri europene, în scopul realizării proiectelor, investițiilor cu o contribuție minimă din partea proprietarilor de apartamente.
Primăria Carei vine în sprijinul proprietarilor de apartamente din blocurile de locuințe și acordă sprijin gratuit în vederea înființării asociațiilor de proprietari astfel:
1. acordarea și furnizarea de consultanță și asistenţă de specialitate pentru asociaţiile de proprietari;
2. întocmirea statutului, a actului constitutiv al asociaței și depunerea documentației pentru acordarea personalității juridice (înscrierea la judecătorie),
3. acordarea certificatului fiscal al asociației.
4. sprijin persoanelor care doresc să devină administratori de imobile.
Informații suplimentare se pot obtine de la următoarele persoane:
– Pașca Dumitru , tel. 0261861654;
– Potârniche Adrian, tel. 0261861665 int.459,
– Ursulescu Claudiu, tel. 0261861659, sau la sediul Primăriei Municipiului Carei.