Primăria Municipiului Carei desfășoară în perioada 16.03.2021-26.03.2021,de luni până joi, în intervalul orar 10.00 – 13.00, distribuirea pachetelor ce conțin produse de igienă și produse alimentare care provin din stocurile de intervenție comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – P.O.A.D, informează Primăria Carei.

produse-poad
Potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 84/2020, beneficiarii acestui program sunt:
a) persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; beneficiarii acestui tip de prestație se regăsesc în listele VMG în număr de 159 de persoane;
b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; beneficiarii acestui tip de prestație sunt în număr de 594 de persoane;
c) persoane aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate. Acordarea de sprijin persoanelor aflate temporar în situaţii critice de viaţă se va realiza numai în cazul în care există stocuri de alimente după epuizarea distribuirii pentru categoriile anterioare acesteia, prevăzute mai sus.
În vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD, Primariei Carei i-au fost alocate 792 de pachete cu produse de igiena și 792 de pachete cu produse alimentare.
Pachetele cu produse de igienă conţin: periuţe de dinţi (5 buc.), pastă de dinţi (300 ml), săpun lichid (500 ml), şampon pentru copii (800 ml), şampon pentru adulţi (500 ml) şi detergent de rufe (2,7 kg), iar cele cu produse alimentare conțin: făină (5 kg), mălai (4 kg), paste făinoase (2 pungi a câte 400 g), ulei (4 l), zahăr (2 kg), conserve carne de vită (5 cutii a câte 300 g), conserve carne de porc (3 cutii a câte 300 g), conserve pateu de ficat de porc (5 cutii a câte 200 g), compot de fructe (2 borcane/cutii a câte 720 ml), gem de fructe (un borcan/cutie de 360 g) și gem de fructe dietetic (un borcan/cutie de 360 g).
Ajutoarele vor fi distribuite pentru categoriile de beneficiari, în curtea fostei clădiri unde a funcționat Protecția Plantelor, situată pe C-lea Armatei Române, nr. 77.
În momentul ridicării ajutoarelor, beneficiarii P.O.A.D. 2019-2021, trebuie să prezinte următoarele documente: – cartea de identitate a titularului prestației și certificatele de naștere ale membrilor de familie care fac parte din dosar.