În Carei se va introduce parcarea cu plată. Consiliul Local a aprobat regulamentul

În cadrul ședinței de ieri, consilierii locali careieni au aprobat strategia de parcări aplicabile în municipiul Carei. De asemenea, a fost aprobat regulamentul de funcționare al sistemului de parcări de tip reședință, respectiv al sistemului de parcări cu plată.

carei7
În municipiul Carei, parcările de reședință vor fi de luni până duminică, 24 de ore din 24, iar taxa va fi de 180 lei/an pentru persoanele fizice. Pentru persoanele juridice, taxa va fi de 360 lei/an, indiferent de orarul de folosință, dar numai în limita disponibilității. Prioritate vor avea persoanele cu handicap, după care urmează persoanele fizice și după aceea cele juridice. Implementarea locurilor de parcare la reședință se va realiza în baza unui contract între locatari și operatorul locului de parcare, în baza unui contract care va conține drepturile și obligațiile părților, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre aprobat de consilierii locali.
În municipiul Carei se va implementa și parcarea cu plată. După un studiu amănunțit în teren, s-a ajuns la concluzia că vor putea fi delimitate în jur de 240 de locuri de parcare cu plată, care vor fi folosite de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-17.00. Propunerea de taxă de parcare este de 4 lei/oră. Plata se va efectua prin autotaxare la parcometre și sprin SMS sau sub formă de abonament. Pentru taxarea la parcometre sunt necesare a se monta aproximativ 20 de aparate de taxat, se mai arată în expunerea de motive. În prima fază de implementare a parcărilor cu plată se propune montarea a zece aparate de taxat.
Numărul parcărilor propuse a se amenaja în cartiere:
Cartierul Eliberării:
– total garaje: 31
– locuri de parcare existente: 40
– locuri de parcare care se pot executa: 82
Cartierul Piața 1 Mai
– total garaje: 36
– locuri de parcare existente: 25
– locuri de parcare care se pot executa: 122
Calea Mihai Viteazul:
– total garaje: 23
– locuri de parcare existente: 0
– locuri de parcare care se pot executa: 27
Cartierul 25 Octombrie:
– total garaje: 48
– locuri de parcare existente: 0
– locuri de parcare care se pot executa: 17
Cariterul Căpitan Zăgănescu:
– total garaje: 75
– locuri de parcare existente: 51
– locuri de parcare care se pot executa: 135
Cartierul Mihai Viteazul I:
– total garaje: 94
– locuri de parcare existente: 27
– locuri de parcare care se pot executa: 406
Bloc str. Ignișului:
– total garaje: 6
– locuri de parcare existente: 4
– locuri de parcare care se pot executa: 6

Strategia de parcări și regulamentul de funcționare al sistemului de parcări