Consilierul local Dan Bontea, fostul preşedinte al PNL Carei, s-a alăturat liberalilor care cer demisia lui Adrian Cozma din funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene PNL Satu Mare pentru rezultatele slabe de la alegerile parlamentare şi pentru maniera de a conduce partidul.

bontea dan
Situaţia actuală, a scorului şi a poziţionării noastre ca şi filială judeţeană ca şi rezultat, mă refer la locul 35 din 41, spune că ar fi momentul, dacă domnul Cozma are coloană vertebrală şi eu cred că totuşi o are, să-şi dea demisia de onoare. La aceste rezultate au dus nu tocmai buna gestionare a resurselor umane ale partidului şi faptul că a condus partidul într-un mod discreţionar, aş spune totalitar. Adică e valabil pentru mine vechiul dicton latin care spune în felul următor: divide et impera. Cred că cu asta am spus totul. Dacă nu va veni această demisie, este clar, voi ajunge să fiu destituit din funcţia de consilier local, mi se va retrage sprijinul politic, şi cred că aşa se va întâmpla, mergând mai departe până la excluderea mea din partid. Dar problema se pune în felul următor: suntem un partid liberal, unde unul din drepturile noastre fundamentale ca liberal este dreptul la liberă exprimare. Ar fi neconform să nu îmi exprim public opinia şi să nu spun ceea ce cred„, a declarat Dan Bontea la TV1 Satu Mare.
Dan Bontea a fost dat la o parte de la conducerea PNL Carei de către Adrian Cozma pe motivul rezultatelor slabe obţinute de liberalii careieni la alegerile locale din toamnă. Cozma a fost numit preşedinte interimar al PNL Satu Mare după demisia fostului preşedinte Adrian Albu, tot pe motivul rezultatelor slabe obţinute de liberalii sătmăreni la alegerile locale din toamnă. Sub conducerea lui Adrian Cozma, PNL Satu Mare s-a clasat cu cinci procente sub scorul înregistrată la nivel naţional. În legislatura viitoare, PNL Satu Mare va avea în Parlamentul României un singur deputat, Adrian Cozma, care a ocupat prima poziţie pe lista judeţeană de candidaţi liberali.
Tot mai mulţi liberali din judeţul Satu Mare cer demisia lui Adrian Cozma din funcţia de preşedinte interimar al PNL Satu Mare. Primul care a cerut demisia a fost liderul PNL Medieşu Aurit, Silviu Zetea, căruia i s-au alăturat fostul preşedinte al PNL Carei, Dan Bontea, fostul primar al Tăşnadului, Francisc Grieb, fostul preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Satu Mare, Radu Nicoară, şi Paul Fazakas, fostul lider al PNL Bârsău.