Viceprimarul Careiului, Ludovic Keizer, îi îndemnă pe locuitorii municipiului să se prezinte la vot duminică, 6 decembrie 2020, pentru a-și desemna repzentanții în Parlamentul României.
Stimați careieni,
Vă îndemn ca în data de 6 decembrie să vă prezentați la urne pentru a vă alege reprezentanții în Parlamentul României. La nivelul administrației locale, vom lua toate măsurile ca să puteți vota în siguranță, eliminând orice risc de a contacta coronavirusul. Rupeți-vă câteva minute din timpul prețios, nu îi lăsați pe alții să decidă în locul dumneavoastră. La fel ca și la alegerile locale, vă rog ca duminică să votați candidații UDMR. Este vorba de candidați tineri, competenți și serioși, care pot să ne reprezinte cel mai bine interesele în Senat și Camera Deputaților. La alegerile locale, UDMR a obținut încrederea careienilor, venind în fața lor cu o echipă competentă, pe care o recomandă realizările, nu vorbele. Vă rog ca și la alegerile parlamentare de duminică să acordați încrederea dumneavoastră echipei de candidați ai UDMR. Comunitatea noastră are nevoie de cea mai bună reprezentare în Parlamentul României, dar și administrația locală careiană are nevoie de sprijinul acestor parlamentari.
Cu stimă,
Ludovic Keizer, viceprimar