Medicul internist Sava continuă să se dea în spectacol pe Facebook. În loc să se ocupe de pacienții de pe secția de interne a Spitalului Carei, căci are destui acum, jignește și amenință pe rețeaua de socializare. Cei care îl cunosc pun aceste ieșiri fie pe seama covidului de care s-a vindecat recent. Sper să nu fie din cauza alcoolului.

opinie

Deși a declarat sus și tare că nu mai postează nimic pe Facebook și își vede de activitatea din spital, medicul Sava a recidivat. A postat un nou text alarmist, în care aproape că își ridică singur osanale. ”V-am avertizat. Sunt singur. Copleșit de cazurile moderat/severe. Singur, să asigur număr foarte mare de pacienți. E iadul pe Pământ ce e acum! Sunt coplești, dezarmat și neajutora. Ajutați-mă!”, a scris medicul Sava sâmbătă seara pe Facebook.
O careiancă, a cărei nume seamănă cu al meu, l-a întrebat pe medicul Sava ce l-a făcut să se răzgândească, întrucât a declarat public că nu va mai avea astfel de postări. A urmat un răspuns greu de urmărit din punct de vedere logic, în care m-a implicat și pe mine. ”Sau mai bine mă urmărești pe Facebook ca și câcatul de Szasz”, a scris medicul Sava, acest intelectual rafinat al Careiului. Și-a încheiat postarea într-un mod oarecum amenințător față de careiancă: ”Discuție fără fond, te aștept în spital”. Ca și o simplă explicație, spitalul din Carei tratează doar bolnavi de coronavirus.
Nu am contestat niciodată cunoștințele profesionale ale medicului Sava, chiar m-am ferit de așa ceva, căci nu am competența necesară. În schimb, am scris despre dialogul pe care l-a purtat pe Facebook cu colegul său, medicul Variu. Un schimb de replici care nu cred că era cazul să apară în spațiul public. Cineva ar trebui totuși să îi explice domnului Sava că Facebook este considerat spațiu public, iar chestiile pe care le postează acolo le poate vedea oricine. Dacă vrea intimitate, atunci ar trebui să renunțe la aceste postări de pe rețelele de socializare. Oricum, nu pot să nu remarc limbajul elevat al acestui intelectual rafinat când vine vorba de persoana mea. Dacă asta îl ajută să își mai liniștească psihicul suprasolicitat, aștept să mă înjure și mai grosolan. M-am tot întrebat ce poate sta în spatele unor asemenea ieșiri ”intelectuale”. Probabil că l-a afectat coronavirusul, de care s-a vindecat recent. Sper ca aceste postări să nu aibă la origine consumul excesiv de alcool. Sincer să fiu, chiar nu mă interesează cauza. Însă e destul de jalnic ca asemenea ”intelectuali de marcă” să lucreze într-un spital municipal, plătit chiar și din banii celor pe care îi înjură sau îi amenință.
Szasz Lorand

sava de cacat