Interviu cu Maxi Rodica, candidată pe lista PSD la Consiliul Judeţean Satu Mare

rodica maxi (1)
Reporter: – Vă rog să vă faceți o scurtă prezentare.
Maxi Rodica: – M-am născut în comuna Andrid, sunt căsătorită cu Maxi Gheorghe şi am doi copii: Alina şi Cătălin. Am absolvit Institutul Politehnic din Cluj Napoca- Secţia Automatizări Industriale, iar de la absolvire până în anul 2012 am fost angajată a Fabricii de cânepă. Între timp, am mai devenit licenţială a Universităţii Spiru Haret, secţia Mangement. Din 2012 sunt antreprenor, am luat pe cont propriu revigorarea cânepii în Romania şi lucrez împreună cu familia în acest domeniu. Din punct de vedere politic, sunt vicepreşedinte al Partidului Social Democrat şi reprezint cu onoare oraşul Carei şi zona Carei.
Reporter: – Care au fost motivele pentru care ați decis să candidați din nou pentru funcția de consilier judeţean?
Maxi Rodica: – Am intrat din nou în lupta pentru ocuparea unui loc în Consiliul Judetean Satu Mare din partea PSD, deoarece consider că mai am energie şi pot să-mi ajut semenii, exact aşa cum este sloganul nostru: „Oamenii pe primul loc”. De-a lungul celor două mandate mi-am dat seama de lipsa de informaţie a multor cetăţeni pe diverse probleme. Mi-am oferit sprijinul în rezolvarea acestora, cum de altfel doresc să o fac şi în următorul mandat.
Reporter: – Ce priorități veți avea dacă ajungeți consilier judeţean?
Maxi Rodica: – Prioritatea în mandatul viitor va fi să sprijin toate proiectele care vor duce la prosperitatea zonei Carei, astfel încât să contribuim la ridicarea nivelului de trai în această zonă a judeţului. Se ştie că foarte mulţi tineri fac naveta la Satu Mare din zona Andrid, Pişcolt, Tiream. Îmi doresc ca în mandatul următor aceşti tineri să-şi găsească un loc de muncă cât mai aprope de casele şi famiile lor. O alta prioritate foarte importantă va fi implicarea mea în proiectele sociale.
Reporter: – Un mesaj către locuitorii din zona Careiului…
Maxi Rodica: – Mesajul meu este ca cetăţenii să iasă la vot duminică, să se protejeze, să nu le fie frică şi să voteze echipa PSD la Consiliul Judeţean, la Consiliul Local Carei, pe colegul nostru Radu Roca, candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean, şi nu în ultimul rând pe Ioan Oneţ, candidat la funcţia de primar al Careiului.
A consemnat Szasz Lorand