”Principala mea prioritate va fi sprijinirea producătorilor locali”

Interviu cu Eugen Binder, candidat pe lista PSD la Consiliul Local Carei

Eugen Binder
Reporter: – Care sunt motivele pentru care ați decis să candidați la Consiliul Local?
Eugen Binder – În primul rând, dorinţa de a mă implica activ în viaţa comunităţii careiene, din care fac parte. Vreu să îmi pun cunoştinţele şi experienţa în slujba acesteia. Tot timpul părearea mea personală a fost că, în loc să tot vorbim, trebuie ne implicăm activ, adică să şi facem ceva concret. De vorbit poate orice, de făcut e mai greu.
Reporter: – Ce priorități veți avea dacă ajungeți consilier local?
Eugen Binder: – În cazul în care vor ajunge consilier local, principala mea prioritate va fi sprijinirea producătorilor locali. Astfel, careienii vor avea acces la produse bio, sănătoase, proaspete, cu vechiul gust tradiţional, cu care ne-am obişnuit din copilărie. Voi susţine organizarea de acţiuni de promovare a acestora, prin târguri şi expoziţii, apelând tot timpul la cultivarea patriotismului local. De asemenea, îmi doresc să sprijinim inclusiv firmele de producţie care îşi desfăşoară activitatea în Carei, întrucât dau de lucru oamenilor şi contribuie la bgetul local.
Reporter: – Un mesaj, un gând către careieni…
Eugen Binder: – Dragi careieni, vă rog ca în data de 27 septembrie să vă prezentaţi la vot. Nu-i lăsaţi pe alţii să decidă în locul dumneavoastră. Votaţi candiatul PSD la Primăria Carei, Ioan Oneţ, şi echipa de candidaţi ai PSD la Consiliul Local Carei, o echipă care îmbină în mod perfect tinereţea, experienţa şi competenţa.
A consemnat Szasz Lorand