Interviu cu Ludovic Keizer, viceprimarul municipiului Carei

keizer ludovic
Reporter: Cum aţi caracteriza cel de-al treilea mandat de viceprimar al Careiului, derulat în echipă cu primarul Eugen Kovacs?
Ludovic Keizer: – Din punctul meu de vedere, a fost mandatul cel mai plin de realizări al acestei echipe. Cifrele vorbesc de la sine: investiţii de peste 8 milioane de euro în infrastructura Careiului, 110 străzi asfaltate, peste 300.000 mp de trotuare reabilitate, investiţii de peste trei milioane de euro la Spitalul Municipal, 18 proiecte din fonduri europene şi guvernamentale câștigate, în valoare totală de 41,744 milioane euro. O parte dintre ele sunt deja vizibile, cum ar fi străzile modernizate, patinoarul în aer liber, lucrările de reabilitare a Căii Mihai Viteazul şi a Bulevardului 25 Octombrie, dar şi altele. Careiul s-a dezvoltat vizibil în toate cele trei mandate ale acestei echipe şi trebuie să fii rău intenţionat, de fapt un fel de Gică Contra, ca să spui că nu s-a făcut nimic sau că abia s-a făcut ceva.
Reporter: – Cum a decurs colaborarea cu dintre primarul şi viceprimarul municipiului Carei?
Ludovic Keizer: – Realizările demonstrează că facem o echipă bună împreună cu primarul Eugen Kovacs. Relaţia noastră, care se bazează pe încredere şi respect reciproc, s-a cimentat de-a lungul celor trei mandate împreună, din 2008 până în prezent. Chiar dacă nu tot timpul avem aceleaşi idei sau păreri despre ce trebuie sau cum trebuie să facem, reuşim să ajungem la un numitor comun prin dialog. Fiecare îşi exprimă punctul său de vedere, analizăm împreună datele problemei şi găsim în cele din urmă o cale de rezolvare. S-a mai întâmplat să ridicăm tonul şi chiar să ne certăm, dar important este că, până la urmă, am reuşit să ne punem de acord. Bineînţeles că am ţinut cont şi de părerea colegilor noştri din Primăria Carei, fiecare pe specialităţile lor. Aşa se lucrează într-o echipă adevărată. Iar felul în care arată acum Careiul demonstrează că soluţiile adoptate au fost bune.
Reporter: – Cum v-aţi împărţit atribuţiile de-a lungul celor trei mandate?
Ludovic Keizer: – Primarul Eugen Kovacs mi-a delegat atribuţiile legate de asistenţă socială, spaţiu locativ, curăţenia în oraş şi orice alte treburi s-au impus datorită situaţiei de moment. Fiind un om de acţiune, mă implic în aceste domenii, întreţinând relaţii cât mai strânse cu colegii din subordine în special, dar şi cu cetăţenii în general. De asemenea, îmi place să umblu cât mai mult pe teren, între oameni, încercând să fiu la curent cu problemele concrete cu care se confruntă aceştia. Şi ţin neapărat să îi ajut atunci când rezolvarea problemelor semnalate ţin de competenţa Primăria Carei. Astfel, primarul Eugen Kovacs se poate ocupa mai îndeaproape de chestiuni precum strategiile de dezvoltare, atragerea de fonduri europene sau guvernamentale şi realizarea efectivă a investiţiilor. Consider că tocmai această repartizare a sarcinilor a adus succesul acestei echipe: Kovacs primar- Keizer viceprimar.
Reporter: – Ce aveţi de gând în continuare?
Ludovic Keizer: – Nimic mai simplu. Dorim să continuăm încă un mandat în această formulă. După părerea mea, merităm din partea careienilor să ne permită să ducem la bun sfârşit toate aceste proiecte de milioane de euro pe care le-a câştigat echipa noastră. Chiar dacă unii vin cu idei de genul că este necesară schimbarea, trebuie să vă spun că eu nu sunt adeptul schimbării doar de dragul schimbării. Nu de alta, dar habar nu ai ce vine în loc, iar mai târziu s-ar putea să regreţi. După părerea mea, dar şi a multor careieni cu care am vorbit până acum, realizările sunt cele care contează mai mult decât vorbele. Iar o echipă experimentată, care a demonstrat prin realizări concrete, nu mai are nevoie de vorbărie multă, despre care se spune că e sărăcia omului. Sunt convins că, la alegerile din 27 septembrie, locuitorii municipiului Carei vor şti să facă diferenţa între fapte şi vorbe.
A consemnat Szasz Lorand