Articolul intitulat „Gest. Poliţiştii Secţiei Petreşti au ajutat cu bani o careiancă, victima unei tâlhării”, apãrut in Opinie de Carei în data de 29 mai, m-a surprins foarte plăcut, ba chiar m-a atins şi la inima. Poliţiştii din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Petreşti au strâns o sumă de bani pentru o femeie de 56 de ani, care în urma unei infracţiuni de tâlhărie a rămas fără nici un ban până la primirea pensiei, ce venea aproximativ peste două săptămâni. (Cazul mai detaliat vezi în articolul sus numit.)

opinie

Desigur, şi în sine este un gest foarte frusmos că o femeie singuratică, rămasă fără nici un sprijin, a fost ajutata de nişte necunoscuţi. Atenţia mea însă a captată de faptul că acei necunoscuţi sunt tocmai poliţişti. De ce? Înainte de evenimentele din decembrie 1989, mai ales locuitorii din zona Careiului care aparţineau de vreo minoritate, dar în anumite cazuri şi românii „de rând”, neprivilegiaţi ai regimului, nu se aşteptau la nimic bun din partea miliţienilor de atunci. Aceştia cu aşa-zişii „oamenii mici” puteau să facă aproape orice, căci dacă au comis abuzuri, de obicei s-a trecut cu vederea. Şi mulţi dintre miliţienii de atunci au făcut abuzuri. Prin căi interzise şi atunci, am aflat despre existenţa unui alt tip de poliţist, anume cel din Marea Britanie, aşa-zisul bobby, la care oricine poate să apeleze cu încredere. Care te tratează cu respect şi, dacă poate, te ajută. La noi, înainte de 1989, omul de rând, de obicei, nici la nevoie nu s-a adresat miliţiei, temându-se că, în loc să fie ajutat, o să o păţeasca şi mai tare. Din acest motiv, ceea ce înainte de 1989, pe căi interzise, am auzit despre bobby-ul englez, ni s-a parut mai degrabă legendă sau chiar poveste de adormit copii.
Acum, după ce foarte mulţi concetăţeni de-ai noştri s-au dus în Marea Britanie şi ne-au împărtăşit ceea ce au constatat acolo, putem să ştim cu siguranta ca bobby-ul legendar este chiar realitate.
Citate din articolul intitulat „Poliţist la Londra”: ”Nu am avut nevoie să devin cetăţean britanic, pe oriunde am mers am fost bine primit ca român” (mesagerulneamt.ro, 2019/09): „Cristi Anghel s-a născut la Târgu Neamţ, în urmă cu 44 de ani. (…) În 1995, am mers, ca student, în Londra. (…) Am rămas foarte plăcut impresionat de nivelul englezilor de dezvoltare şi de civilizaţie. Îmi amintesc, în centrul Londrei, am cerut ajutorul unui poliţist pentru a găsi o adresă. Văzând că suntem turişti, poliţistul acela a mers cu noi, tot drumul, până la adresa respectivă. Când am ajuns acolo, ne-a urat o vacanţă cât mai plăcută în UK, ne-a strâns mâna şi ne-a mulţumit pentru timpul petrecut până la destinaţie. Eu rămăsesem gură-cască la cât de amabil putea să fie acel poliţist. Era pentru prima dată când intram în contact cu un alt gen de abordare a autorităţii. (…)”
Poate că unii o să zică: individul a avut noroc, nu fiecare bobby din Londra este la fel.
Citate din articolul intitulat „bobby – poliţistul englez” (moldova.europalibera.org, 04 septembrie, 2009 / Traian Ungureanu) „Figura poliţistului britanic e celebră, admirată şi destul de puţin cunscută. O lume întreagă vede partea decorativă a poliţistului britanic, asa numitul bobby, în bună parte un personaj neschimbat de 150 de ani. (…) Cele mai admirate trăsături ale personajului sunt însă calitatea desăvârşită a comportamentului şi capacitatea de a inspira încredere. (…) poliţiştii şi poliţistele britanice sunt un tezaur de respect şi bună creştere. Astfel, poliţistul va asculta orice întrebare şi va da orice lămurire, de la îndrumările date turiştilor la numele celei mai apropiate bănci. Poliţistul nu va ridica niciodată vocea, va folosi faţă de oricine formule de politeţe şi nu va refuza nicio cerere de asistenţă. Sigur, forţele de poliţie din nenumărate alte ţări fac sau ar trebui să facă acelaşi lucru. Diferenţa e naturaleţea cu care poliţiştii britanii reuşesc să fie de ajutor sau să suporte insistenţele oricui şi oriunde. Poate asta e motivul pentru care în Marea Britanie nu există bancuri cu poliţişti, iar antipatia faţă de uniforma de poliţie e aproape egală cu zero.”
Cred că nu este nevoie de mai multe mărturii ca să acceptăm ideea ca trăsăturile bobby-ului englez nu sunt doar legendare. (Desigur, în situaţii când aceasta are de-a face cu oameni cinstiţi, nu cu infractori.) De miliţianul atotputernic înainte de 1989 nu este cazul să vorbim în acest context. Nici poliţistul de azi din România nu este la nivelul bobby-ului din Londra. Dar şi cazul celor de la secţia Petreşti ne arată că se îmbunătăţeşte situaţia. Şi aici vreau să atrag atenţia asupra următorului aspect, al celor întâmplate. Poliţiştii din Romania nu au slarii mici, dar nici nu câştigă prea mult. Şi iată că, totuşi, din salariile lor au strâns bani pentru o femeie neajutorată. Într-o astfel de situaţie, cu siguranşă că şi bobby-ul din Londra s-ar fi comportat foarte politicos. Dar nu sunt sigur că dădea şi bani din salariul propriu pentru o mai bună rezolvare a cazului… Politeţea este un lucru foarte frumos, dar să dai în ajutor din salariul tău, nu tocmai mare, este mai mult decât frumos… Fapt pentru care, din partea mea, după „faza” de la Petreşti, scorul „meciului” bobby englez – poliţist român este 0-1…
Boros Ernő