În fiecare an, la 24 Mai liberalii sărbătoresc ziua Partidului Național Liberal, se arată într-un comunicat de presă al PNL Carei, semnat de secretarul general al organizaţiei, Birta Barnabas.

pnl carei bontea (1)
Reproducem intregral comunicatul de presă:
Înfiintat în anul 1875 de către iluștri: Ion C. Bratianu , C. A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, PNL este unul din principalele partide din România și, totodată, cea mai veche formațiune politică din țară. Din cele 87 de guverne ale României, 30 au fost conduse de premieri liberali.
De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea Monarhiei Constituționale (1866), obținerea Independenței de Stat (1877), ridicarea României la rang de Regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918) pe timpul domniei si cu aportul esential al regelui Ferdinand I, adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933.
În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
I.C. Brătianu a fost primul președinte al PNL, (https://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Na%C8%9Bional_Liberal_(Rom%C3%A2nia) până la moartea sa în 1891, urmat de Dumitru Brătianu (1891–1892), Dimitrie A. Sturdza (1892–1909), Ion I. C. Brătianu (1909–1927), Vintilă Brătianu (1927–1930), Ion G. Duca (1930–1933), asasinat de legionari, și Constantin I. C. Brătianu (1933–1947), întemnițat de comuniști la penitenciarul Sighet, unde a și murit
După cel de-al Doilea Război Mondial regimul comunist a stopat progresul României în termeni de construcție democratică. Instaurarea unui sistem totalitar a însemnat abolirea pluralismului politic și dizolvarea partidelor politice democratice, inclusiv a PNL, care și-a încetat activitatea în noiembrie 1947.
1990 este anul „reînvierii” liberalismului românesc. 1990 este atât momentul reînființării Partidului Național Liberal, cât și primul an în care valorile și ideile liberale au început să-și facă din nou loc în mentalul colectiv.
Partidul Național Liberal este promotorul libertății individuale, sociale, economice și politice, prin concepție, prin acțiune și prin tradiție. Partidul Național Liberal este continuatorul gândirii liberale din România.
La mulți ani, PNL!
La mulți ani , liberali!
Barnabas Birta,
Secretar organizația PNL Carei

24 mai 1875, nașterea Partidului Național Liberal
Un moment decisiv în cadrul acțiunii liberale l-a constituit campania pentru alegerile parlamentare din aprilie 1875. Hotărâți să acționeze pe aceeași platformă împotriva guvernului conservator, încă de la 4 ianuarie liberalii alcătuiau un comitet central electoral, care își propunea coordonarea activității politice la scara întregii Românii. În aceeași conjunctură, la 23 ianuarie începe editarea unui periodic semnificativ intitulat „Alegătorul liber”, iar două zile mai târziu întemeiau o ligă menită a combate guvernul conservator, liberalii coalizați tipăreau manifeste și broșuri, difuzau programe de acțiune și profesiuni de credință, organizau reuniuni politice în capitală, în diverse alte orașe și chiar la sate, adresându-se direct maselor populare. Această activitate propagandistică crease o stare de spirit de exaltare împotriva „tiraniei boierilor”, reuniunile ținute în săli, în grădini publice și chiar pe străzi răsunând de nemulțumiri exprimate la adresa guvernului conservator, care devenea cu atât mai criticabil cu cât recurgea la forță spre a asigura liniștea publică. Ion C. Brătianu și fiii lui, Vintilă și Ionel Brătianu, în 1891. Toți trei au ocupat funcția de prim-ministru al României din partea Partidului Național Liberal.
În ciuda unei intense activități politice, a unei acțiuni combative, deschisă direct nu numai spre electorii din colegii ci și spre masele populare, liberalii coalizați nu reușeau să-și asigure o preponderență în corpurile legiuitoare, rămânând în opoziție. Deveniți mai preocupați de necesitatea închegării unei puternice formațiuni politice, de desăvârșire a procesului de raliere, la 24 mai 1875, fruntași ai diferitelor formațiuni, cărora li se adaugă și disidentul conservator Manolache Costache Epureanu, făceau legământ să acționeze pentru triumful deplin al principiilor liberale în viața politică românească.[14] Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, George D. Vernescu, Alexandru G. Golescu, pecetluiau alianța parlamentară printr-o reuniune ținută în casa din stradă Enei, proprietate a maiorului englez Sir Stephen Bartlett Lakeman, stabilit definitiv în România și cunoscut sub numele de Mazar Pașa, prin care puneau bazele Partidului Național Liberal. La 4 iunie 1875, „Alegătorul liber” publica programul acestei puternice formațiuni politice, iar o zi mai târziu, „Românul” insera lista cu numele celor 25 de membrii constituiți în Comitet coordonator: V. Arvanezu, Dimitrie I. Berindei, Pană Buescu, Ion C. Brătianu, Dumitru Brătianu, dr. Nae Calinderu, Dimitrie Cariagdi, Ion Câmpineanu, Manolache Costache Epureanu, Nicolae Fleva, Mihail Ferechide, Ion Ghica, Dimitrie Gianni, Alexandru G. Golescu, Constantin Grădișteanu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Lupescu, Constantin Nacu, Remus Opreanu, Pache Protopopescu, C. A. Rosetti, Eugeniu Stătescu, Dimitrie A. Sturdza, George Văcărescu. Deși cuprindea toate nuanțele, Partidul Național Liberal se baza în fapt pe puternicele structuri radicale întemeiate anterior de Ion C. Bratianu și C. A. Rosetti. Deși consulul francez releva că șeful unei asemenea formațiuni politice pare a fi Ion Ghica, în realitate beneficiarii unei organizării liberale la scară națională erau cei doi fruntași mai sus-menționați, care prin relațiile lor în decursul lunilor iunie și iulie reușeau să întindă rețeaua de organizații liberale în principalele orașe din țară, atât în Muntenia cât și în Moldova. Fracționiștii din jurul lui N. Ionescu constituiau și ei o puternică organizație la Iași, afiliată la Partidul Național Liberal.[14] În acest fel, până la finele anului 1875, structuri liberale erau implantate nu numai în orașele ci și în statele României. Reuniți sub aceeași conducere, liberalii de toate nuanțele întemeiau astfel cea mai puternică forță politică a României.
I.C. Bratianu a fost primul președinte al PNL,[9] până la moartea sa în 1891, urmat de Dumitru Brătianu (1891–1892), Dimitrie A. Sturdza (1892–1909), Ion I. C. Brătianu (1909–1927), Vintilă Brătianu (1927–1930), Ion G. Duca (1930–1933), care a fost asasinat de legionari, și Constantin I. C. Brătianu (1933–1947), care a fost întemnițat de comuniști la penitenciarul Sighet, unde a și murit.
PNL s-a aflat la guvernare între 1876 și 1888, după care a urmat lunga conducere conservatoare (1888–1895). Perioada Belle Époque s-a aflat din punct de vedere politic sub semnul rotativei guvernamentale, instituită la inițiativa regelui Carol I. În timpul rotativei guvernamentale (1895–1916) la conducerea țării au alternat guverne liberale și conservatoare, pe câte o perioadă de patru ani. Sistemul rotativei nu a mai putut fi utilizat în perioada interbelică, când a avut loc o fărâmițare și radicalizare a scenei politice din România. PNL a format cele mai multe guverne din perioada interbelică și a fost promotorul Constituției din 1923. Liderul opoziției a fost Iuliu Maniu, fost președinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, apoi președinte al PNȚ.
Liberalii au continuat, în schimb, să joace un important rol politic, reprezentând în practică cel mai puternic partid politic al perioadei interbelice. Ei au condus neîntrerupt din 1914 și până în 1919 (cu o scurtă întrerupere între martie–noiembrie 1918), când, asemenea altor partide liberale europene, au pierdut alegerile organizate de ei pe baza votului universal.
După o scurtă perioadă de organizare și de extindere în teritoriile nou alipite, liberalii s-au reîntors la putere, și au guvernat între 1922–1928 (cu o întrerupere între martie 1926 și iunie 1927) și 1933–1937. În perioada 1922–1926 guvernul lui Ion I. C. Brătianu a unificat administrativ și centralizat Regatul României; au fost de asemenea anii refacerii economice și ai aplicării unor reforme, precum introducerea calendarului gregorian și în Vechiul Regat (1919), reforma agrară etc. Constantin I. C. Brătianu, ultimul lider al vechiului PNL, a fost închis la penitenciarul Sighet, unde a și murit. Celula sa este păstrată intactă până astăzi în închisoarea devenită muzeu.
După cel de-al Doilea Război Mondial regimul comunist a stopat progresul României în termeni de construcție democratică. Instaurarea unui sistem totalitar a însemnat abolirea pluralismului politic și dizolvarea partidelor politice democratice, inclusiv a PNL, care și-a încetat activitatea în noiembrie 1947. Mulți dintre fruntașii liberali au murit în închisorile comuniste, plătind cu viața credința în principiile democratice și valorile liberale, în vreme ce alții au fost forțați să ia calea exilului. Timp de aproape 50 de ani, liberalii din exil, mulți dintre ei foști lideri ai studenților și tineretului PNL, au continuat să-și promoveze ideile și crezurile și au păstrat viu spiritul PNL.
După Revoluția din 1989
1990 este anul „reinventării” liberalismului românesc. 1990 este atât momentul reînființării Partidului Național Liberal, cât și primul an în care valorile și ideile liberale au început să-și facă din nou loc în mentalul colectiv. Reînființat la 15 ianuarie 1990 prin Decizia Civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului București,[16] PNL era continuatorul Partidului Național Liberal constituit în 1875, în condițiile în care grupuri liberale existau în Țările Române încă dinainte de revoluțiile de la 1848. În după-amiaza zilei de 22 decembrie, la domiciliul lui Dan Amedeo Lăzărescu a avut loc „o întâlnire de taină”, în care gazda împreună cu Sorin Botez și Nicu Enescu au luat decizia reactivării PNL, „prin constituirea într-un viitor cât mai apropiat, a unui comitet de inițiativă”. Din grupul de inițiativă făceau parte Dan Amedeo Lăzărescu, Radu Câmpeanu, I. V. Săndulescu, Nicu Enescu, Dinu Zamfirescu și alții. Majoritatea fondatorilor erau tot foști deținuți politici, dar unii dintre ei au reușit ulterior să emigreze. Radu Câmpeanu se întorsese de la Paris la puțină vreme după 22 decembrie 1989.[17]
La alegerile din 20 mai 1990, PNL a obținut 39 de mandate parlamentare. La începutul anilor ’90 partidul a cunoscut mai multe sciziuni. Prima s-a produs la 23 iulie 1990, când s-a creat Partidul Național Liberal-Aripa Tânără (PNL-AT), din comitetul de inițiativă făcând parte Horia Rusu, Călin Popescu-Tăriceanu, Andrei Chiliman, Radu Boroianu, Dinu Patriciu etc. În aprilie 1991 PNL-AT a semnat Carta pentru Reformă și Democrație și a intrat în guvernul Roman remaniat, cu Dinu Patriciu ca Ministru al Lucrărilor Publice. După căderea guvernului Roman (septembrie 1991), în perioada octombrie 1991–noiembrie 1992, PNL participă la guvernare cu FSN, sub conducerea independentului Theodor Stolojan. PNL a avut în Guvernul Stolojan trei miniștri (George Danielescu – Ministrul Economiei și Finanțelor, Mircea Ionescu-Quintus – Ministrul Justiției și Dan Constantinescu – Ministrul Industriilor), un secretar de stat membru al guvernului (Emil Tocaci – la Ministerul Învățământului și Științei) și șapte subsecretari de stat.
Pentru a contracara FSN, la 26 noiembrie 1991 s-a constituit Convenția Democrată Română (CDR), pe baza unui protocol semnat de PNȚ-CD, PNL, Partidul Social Democrat Român, Partidul Ecologist Român, Partidul Alianța Civică și UDMR, precum și de alte formațiuni politice și civice din cadrul Forumului Democratic Antitotalitar din România: Partidul Unității Democratice, Uniunea Democrat-Creștină, Alianța Civică, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Solidaritatea Universitară, Asociația „21 Decembrie”, Mișcarea România Viitoare, Sindicatul Politic „Fraternitatea”, Uniunea Mondială a Românilor Liberi. În aprilie 1992 PNL a hotărât părăsirea CDR, ceea ce a prilejuit o nouă scindare a partidului, din care s-a desprins gruparea denumită Partidul Național Liberal-Convenția Democratică (PNL-CD), sub conducerea lui Niculae Cerveni, care a rămas în cadrul alianței.
Consiliul pentru Refacerea PNL a reușit în anul 1993 înlăturarea lui Radu Câmpeanu de la conducerea partidului, considerat instrument al foștilor comuniști, respectiv întoarcerea PNL în Convenția Democrată Română.
Consiliul pentru Refacerea PNL a fost constituit în data de 14 septembrie 1992 de către un grup de deputați și senatori care militau pentru unitatea mișcării liberale, pe atunci zdruncinată după două mari sciziuni ale PNL, generate de poziționarea partidului față de foștii comuniști.
În iulie 1990 a fost creat Partidul Național Liberal – Aripa Tânără (PNL-AT), care a inclus în statutul său punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, care prevedea ca foștii membri ai Partidului Comunist Român și ai Securității să nu aibă dreptul de a candida la funcții publice pe o perioadă de 10 ani, respectiv 3 legislaturi consecutive. În aprilie 1992 s-a desprins Partidul Național Liberal – Convenția Democratică (PNL-CD), după ce președintele partidului, Radu Câmpeanu, a scos PNL din Convenția Democrată Română, coaliția anticomunistă dominată de Corneliu Coposu. Consiliul pentru Refacerea PNL a făcut publică o declarație în care se arăta: „Afirmând că un partid politic se prezintă în fața națiunii nu numai cu un program, ci și cu o echipă; Constatând că statutul PNL este nedemocratic și nu respectă tradițiile național-liberale. Constatând, de asemenea, că PNL nu posedă un program adecvat realităților românești și exigențelor liberalismului contemporan;
Îngrijorat de îndepărtarea masivă a electoratului, inclusiv a propriilor membri, față de PNL, și de izolarea partidului pe plan internațional; Ținând seama de divizarea mișcării liberale; Dând curs puternicului curent al opiniei publice românești, sub deviza: „Un PNL fără Câmpeanu!”; Consiliul și-a propus și a realizat elaborarea unui statut și a unui program menite să înlăture neajunsurile semnalate, în vederea reunificării forțelor liberale”. „Activitatea Consiliului încetează în momentul în care dezideratele sale vor fi realizate”.
„Consiliul pentru Refacerea Partidului Național Liberal sprijină platforma Convenției Democratice și candidatura domnului Emil Constantinescu la Președinția României”.
Din partea PNL declarația a fost semnată de Cristian-Constantin Zăinescu – deputat de Iași (pentru Moldova), Marian Balaban – deputat de Caraș-Severin și Radu Voicu Roșculeț – deputat de Constanța (pentru Muntenia) și Viorica Edelhauser – deputat de Hunedoara (pentru Transilvania). Din partea PL-AT au semnat Rene-Radu Policrat – decanul de vârstă din Camera Deputaților, Dinu Patriciu și Horia Rusu – deputați de Timiș, Nicolae Simescu – deputat de Sibiu și Daniela Crăsnaru – deputat de București iar din partea PNL-CD au semnat Horia-Radu Pascu – deputat de București, Sabin Ivan – senator de Constanța, Dumitru Călueanu – senator de Galați și Mircea Curelea – senator de Sibiu.
Opțiunea PNL de părăsire a CDR s-a dovedit o eroare strategică, partidul obținând la alegerile din 1992 un rezultat sub pragul electoral de 3% și rămânând în afara Parlamentului. La scurtă vreme după alegeri, pe 28 februarie 1993, Radu Câmpeanu a fost înlăturat de la conducerea PNL, în locul său fiind ales ca președinte Mircea Ionescu-Quintus. Cu un nou statut și un nou program politic, revenit în Convenția Democrată Română, PNL a obținut la alegerile din 1996, un număr de 17 senatori și 27 de deputați.
În 1998 PNL a fuzionat cu Partidul Alianța Civică (PAC). În martie 1999 PNL a fost admis în Internaționala Liberală, iar președintele partidului devine vicepreședinte al Internaționalei.
Cu puțin înainte de alegerile din 2000, PNL se retrage din CDR, obligând Convenția să intre în alegeri cu numele CDR 2000 și își prezintă un candidat propriu la alegerile prezidențiale – Theodor Stolojan. Această strategie a dat roade, PNL intrând în parlament cu 13 senatori și 30 de deputați, spre deosebire de CDR, care a decontat nerealizările administrației CDR–PD–UDMR. În 2003 PNL și PD au creat o alianță pentru alegerile din 2004 sub sigla DA (Dreptate și Adevăr). Alianța l-a desemnat pe Theodor Stolojan drept candidat pentru președinția României. Pe 3 octombrie 2004, cu mai putin de două luni înainte de alegeri, Stolojan a declarat că se retrage din cursa electorală invocând probleme de sănătate, renunțând totodată și la președinția PNL. El a delegat atribuțiile de președinte lui Călin Popescu-Tăriceanu, vicepreședinte al partidului. Acesta a devenit prim-ministru pentru mai multe cabinete, până la alegerile parlamentare din 2008.
În octombrie 2006, un grup de membri și foști membri ai partidului, condus de foștii președinți Theodor Stolojan și Valeriu Stoica, cunoscuți de presă ca apropiați ai președintelui Traian Băsescu și susținători ai apropierii de Partidul Democrat, au lansat așa-numita „Platformă Liberală”, optând să înființeze o altă formațiune politică, PLD, care a avut o viață efemeră, fuzionând cu PD.
La alegerile locale din 2008 s-a clasat pe locul al treilea ca număr de voturi obținute (ca. 19%). PNL a obținut conducerea consiliilor județene în cinci județe (Bihor, Brașov,  Călărași, Giurgiu  și Hunedoara), respectiv mandate de primar în municipiile Bacău, Baia Mare, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Deva, Giurgiu, Roșiorii de Vede, Medgidia, Oradea, Zalău, Călărași și Oltenița (în alianță cu PNȚCD). La alegerile legislative din 2008 s-a clasat pe locul al treilea ca număr de voturi și mandate (93 de mandate). În urma alegerilor și a negocierilor ce au urmat a intrat în opoziție.

Evoluții recente
În martie 2009 Partidul Național Liberal și-a schimbat conducerea în cadrul unui congres extraordinar. Crin Antonescu a fost ales atunci președinte al PNL. Prioritatea noii conduceri a fost constituirea unei alternative politice puternice la guvernul Emil Boc (2) și la guvernul Ungureanu, percepute drept instrumente ale președintelui Traian Băsescu. În 2011, Partidul Național Liberal a format alături de Partidul Conservator (PC) Alianța de Centru Dreapta (ACD). Aceasta și-a unit mai departe forțele cu Partidul Social Democrat, punându-se astfel bazele Uniunii Social Liberale (USL), proiectul politic al opoziției unite. USL a preluat guvernarea României în mai 2012, în urma unei moțiuni de cenzură asupra guvernului Ungureanu, și a câștigat alegerile parlamentare din decembrie 2012. În luna februarie 2014 premierul Victor Ponta (PSD) a refuzat nominalizarea vicepreședintelui PNL Klaus Iohannis în funcția de vicepremier, ceea ce a dus la retragerea miniștrilor PNL din guvern și intrarea în opoziție. Crin Antonescu, președintele PNL, s-a retras de la conducerea Senatului. În urma rezultatului de doar 15% la alegerile europarlamentare din 2014, președintele Crin Antonescu și-a prezentat demisia din funcția de președinte al PNL.
După alegerile europarlamentare din mai 2014, Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal au decis să nominalizeze un candidat comun pentru alegerile prezidențiale din 2014, să fuzioneze în viitor și să devină parte a familiei populare europene. Klaus Iohannis, noul președinte al PNL, a devenit candidatul alianței formate din cele două partide, Alianța Creștin Liberală (ACL). În 16 noiembrie 2014, Klaus Iohannis a fost ales președinte al României, devenind primul președinte liberal din istoria țării. După câștigarea alegerilor prezidențiale, PNL și PDL au fuzionat și au adoptat un nou statut, copreședinți ai noului PNL devenind Alina Gorghiu și Vasile Blaga.
Ideologie
Deși este vechi de peste un secol, liberalismul se redefinește în România, ca urmare a schimbărilor din politica internă și din cea europeană. Lungile perioade de fascism și comunism au reprezentat o paranteză istorică. Prin urmare, revoluției liberale nu i s-a pus capăt, ci ea a fost doar întreruptă. Datorita prăbușirii regimului totalitar comunist din România în 1989, care reprezenta varianta radicală, monolitică a stângii, precum și a venirii la putere a FSN (PDSR, PSD), forța hegemonică de stânga, care a oscilat între moștenirea comunistă și redefinirea ca partid social-democrat, PNL și-a afirmat identitatea și programele politico-doctrinare pe partea dreaptă. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Na%C8%9Bional_Liberal_(Rom%C3%A2nia)
Partidul Național Liberal este promotorul libertății individuale, sociale, economice și politice, prin concepție, prin acțiune și prin tradiție. Partidul Național Liberal este continuatorul gândirii liberale din România.
În plan personal, Partidul Național Liberal este preocupat în mod deosebit de primatul individului în fața societății, de egalitatea în fața legilor, de garantarea drepturilor și libertăților cetățenești, de toleranța în raport cu convingerile și opțiunile celorlalți.
În plan social, Partidul Național Liberal are ca obiectiv modernizarea accelerată a societății, scoaterea instituțiilor din autarhie, din conservatorism și imobilism. Partidul Național Liberal optează pentru modernizarea prin stabilitate și pentru coeziune socială, bazată pe reducerea surselor de tensiune, de conflict și de violență.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat de valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.