Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, a avut ieri o întâlnire cu oamenii de afaceri Adrian Lăța și Norbert Varga, reprezentanții firmelor Agrotex și Alconor Company, care alături de societatea agricolă Înfrăţirea, au cumpărat linia de testare COVID-19, cu prefectul Radu Bud și cu președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, se arată într-un anunț al Primăriei Carei.

coronavirus
În urma discuțiilor, s-a ajuns de comun acord la concluzia că testarea populației pentru COVID-19 se poate face numai în laboratorul Spitalului Județean Satu Mare, întrucât acesta este acreditat și primește finanțare în cadrul programului național de testare, dispunând de personal calificat, care la rândul său este acreditat pentru aceste activități.
Dreptul de proprietate asupra liniei de testare aparține unei fundații private și municipalității careiene, acestea urmând să încheie un protocol de colaborare cu Spitalul Județean Satu Mare.
”Am primit garanții de la conducerea Consiliului Județean Satu Mare că, în cadrul acestui parteneriat, va fi pregătit personal al Spitalului Municipal Carei, care va putea să utilizeze acest linie de testare și după terminarea pandemiei. Dar și până atunci careienii vor fi prioritari la testarea COVID-19”, a declarat primarul Eugen Kovacs