În data de 21 aprilie 2020, 96 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19 și au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în județ, informează Prefectura Satu Mare.

declaratie politie trafic

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 21 aprilie, polițiștii au aplicat 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 101.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.
În perioada de referință au fost efectuate 676 de verificări la persoanele care au obligația să respecte măsurile de izolare la domiciliu.
De asemenea, 49 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență, nefiind constatate nereguli.
Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.