Nesimţire fără limite! Când nu mai ai fărâmă de umanitate nici măcar de Paşte

Când te crezi şmecheră cu firmă, bani, maşini şi vilă, poate chiar şi piscină, te doare în bască de imaginea celor cu care soarta a fost extrem de vitregă. Când le ai pe toate astea, nici măcar Paştele nu te pot determina să fii creştină şi milostivă faţă de aproapele tău. Ce trebuie să fie în capul cuiva ca să umilească de Paşte doi copii de etnie romă, publicându-le pozele înregistrate de camerele de supraveghere a casei sale, doar pentru simplu fapt că au avut „curajul” să apeleze la mila creştinească, cerând puţin din masa îmbelşugată a bogătanei care se încăpăţânează să pună virgula între subiect şi predicat.

bula tampita

Aşa zisa jurnalistă multimilionară a Careiului, pe numele său Daniela Ciuta, şi-a demonstrat din caracterul. Deşi probabil că nu mai era nevoie, căci careienii ştiu deja cu cine au de-a face de la fazele cu „vorbitul în şoapte” a la Andrei Păunescu şi „Daniela nu ştiu cum” a la Radu Banciu.
În a doua zi de Paşte, consacrata jurnalistă Daniela Ciuta a publicat pe blogul Buletin de Carei pozele a doi minori de etnie romă, care au deranjat-o cerându-i ceva de mâncare. „Alo, Poliția Carei? Interdicțiile Ordonanței Militare se aplică doar pentru contribuabilul careian? Pentru copiii asistaților sociali e liber la circulație? Aveți aici niște imagini ..că tot ați spus că nu se confirmă cele semnalate. Sună la fiecare casă și vor să colinde….”, a scris consacrata jurnalistă pe blogul familial.
Nu s-a gândit nici un moment că bieţii copii au sunat la uşa vilei sale după ce ani la rând consacrata jurnalistă i-a tot instigat pe asistaţii social ai Careiului împotriva administraţiei locale, promiţându-le sprijin necondiţionat. Iar acum acei doi copii s-au dus să ceară câte ceva de-ale gurii de la cea care i-a dus cu vorba pe părinţii lor. Un creştin adevărat, care îşi iubeşte aproapele, le-ar fi dat câteva bucăţi de şuncă, câteva ouă şi câteva prăjituri. Însă bieţii copii au avut ghinionul să sune la poarta uneia care a habar nu are de umanitate, de solidaritate socială, nici măcar de Paşte. Nu cred că s-au gândit că vor fi puse poze cu ei, suprinse de camerele de supravghere ale vilei, pe internet. Consider că consacrata jurnalistă putea să sune pur şi simplu la Poliţie sau la Poliţia Locală pentru a reclama „deranjul”. Însă a preferat să facă show pentru a obţine câteva like-uri în plus. Şi, culmea, s-au găsit destule persoane care să aprecieze această postare de prost gust.
Trecând peste gestul total necreştinesc, Daniela Ciuta a încălcat şi legislaţia în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal. În primul rând, a publicat imagini cu cei doi minori de etnie romă, expunându-i astfel oprobiului public. Aceştia pot fi recunoscuţi cu uşurinţă din imaginile publicate de jurnalista care pune virgula între subiect şi predicat. Legea prevede măsuri clare de protecţie a imaginii minorilor chiar şi atunci când săvârşesc infracţiuni, cu atât mai mult valabile şi în cazul în care sună de sărbători la poarta unei jurnalsite care se tot laudă cu averea sa. Din moment ce a specificat că e vorba de copiii unor asistaţi social, iar pe imagini se vede că sunt de etnie romă, e un caz clar şi de discriminare rasială. În mod sigur, părinţii copiilor ar putea scoate un purcoi de bani de pe urma acestui abuz dacă s-ar adresa instanţei de judecată. Menţionez că am blurat feţele copiilor, căci nu vreau să fiu părtaş la ilegalităţile Danielei Ciuta. Însă pe Buletin de Carei pot fi văzute în continuare neblurate.
Din imagini se vede că familia Ciuta şi-a instalat camerele astfel încât să suprindă o bună porţiune de trotuar. Nu ştiu cât este de legal ca cei doi soţi să înregistreze cine trece pe trotuarul din faţa casei lor, ba chiar şi pe drum, fiind vorba de domeniul public şi mai ales de protecţia datelor cu caracter personal. Aş putea pune pariu că nicio autoritate competentă nu va face verificări, deşi imaginile au apărut în spaţiul public.

Szasz Lorand

P.S. În timp ce sărbătoream creştineşte Paştele, Daniela Ciută mi-a dedicat şi mie, creştineşte, un articol intitulat „Distrugerea Buletin de Carei nu le-a reușit! Szasz se crede tânăr energic dar a folosit ușa din spate”. Trec peste minciunile din articol şi peste virgula din faţa lui „dar”, însă nu pot să trece peste afirmaţii de genul „Păcăliciul Careiului”, „se smiorcăie”, „Băietul cu goarna spartă încă se visează tânăr energic”, „Păcăliciul specializat ulterior în smulgerea buruienilor”, „Nu de puține ori trebuia să facem un efort de a sta în preajma sa când emana tot soiul de miesme specifice licorilor consumate”. Numai Daniela Ciuta putea folosi astfel de denigrări în a doua zi de Paşte, pe care teoretic o sărbătorea şi ea. Iar cei care apreciază astfel de postări valorează în ochii mei cam cât Daniela Ciuta. Adică absolut nimic.
P.S.1. Nu are nimeni nici cea mai mică intenţie să distrugă Buletinul de Carei, căci îl distruge Daniela Ciuta de una singură. Nu degeaba în ultima perioadă nu reuşeşte să ajungă la 200 de cititori pe zi. Adică nici măcar atâţia cititori câţi are un site specializat doar în reţete de ciurigăi şi sarmale (de la Rodicuţa). Dacă ştiam ce va ajunge Buletinul de Carei, sunt convins că nu numai eu, ci şi fraţii Bogdan şi Dragoş Georgescu, Paul Sarvadi și apoi Ciprian Bâtea, am fi stat cu toţii acasă încă din 2005.

bula trafic