În data de 18 aprilie a.c., polițiștii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 28.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, informează Prefectura Satu Mare.

autoizolare1
De asemenea, polițiștii au identificat 2 persoane care nu au respectat măsurile de izolare la domiciliu, astfel că a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoanele mai sus menționate au fost internate în centre de carantină pentru o perioadă de 14 zile, pe propria cheltuială. De asemenea, față de acestea, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 4.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu.
În perioada de referință, au fost efectuate 945 de verificări cu privire la respectarea măsurilor de izolare la domiciliu.
De asemenea, 20 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență, nefiind constatate nereguli.
Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.
În județul Satu Mare, astăzi, 19 aprilie, se află în carantină 392 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 816 persoane.
Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 6 decese cauzate de coronavirus.
Toate informațiile cu privire la persoanele depistate pozitiv, starea de sănătate și numărul testelor efectuate sunt comunicate la nivel central de către Grupul de Comunicare Strategică.