Prin intermediul unui mesaj postat pe pagina de Facebook a Primăriei Carei, primarul Eugen Kovacs lansează un apel către persoanele fizice și juridice din localitate să sprijine, în funcție de pobilități, achiziția de dotări în valoare de aproximativ 2 milioane de lei pentru spital. Aceste dotări sunt vitale în lupta cadrelor medicale împotriva coronavirusului.

Eugen Kovacs

Prezentăm integral mesajul primarului Eugen Kovacs:

Stimați careieni,
Pentru a limita răspândirea coronavirusului, orașul dorește să cumpere dotări în valoare de aproximativ 2 milioane de lei, constând în aparate de ventilație, un rezervor de oxigen, dispozitive de testare pentru coronavirus, echipamente de protecție pentru personalul medical. Achiziția va fi efectuată de către Primăria Carei, prin aparatul propiu, sub directa coordonare a primarului.
Există deja firme și persoane fizice care și-au anunțat intenția de a veni în ajutorul spitalului din Carei pentru asigurarea aparaturii necesare în lupta cu COVID-19, cărora le mulțumim pentru gestul lor nobil.
Vă rugăm să sprijinți și dumneavoastră această inițiativă, bineînțeles în limita posibilităților. Numai împreună putem trece cu bine peste această grea încercare care s-a abătut atât de năpraznic asupra noastră, a tuturor. Avem nevoie mai mult ca oricând de solidaritate pentru această comunitate. Vă rog să ne sprijinți în acest demers de importanță vitală pentru locuitorii Careiului.
Cei care doresc să ne sprijine o pot face donând în contul
RO 57 TREZ 547 21370201 XXXXX, deschis la Trezoreria Carei.
Vă transmitem atașat lista dotărilor pe care vrem să le achiziționăm pentru Spitalul Carei.

Cu respect,
Primar
Ing. Eugen Kovacs

Lista de achiziții pentru Spitalul Municipal:

lista echipamente-page-001

lista echipamente-page-002

lista echipamente-page-003