La o scurtă vizită pe teren, astăzi, 27 martie, se poate observa că se efectuează mai multe tipuri de lucrări pe rețeaua de drumuri județene din județul nostru. Astfel, s-a emis ordinul reluare a lucrărilor de modernizare, către antreprenorul general Samcif SA, a drumului județean 108C Carei – Căpleni, executându-se refacerea integrală a sistemului rutier pe o lungime de 700 metri, informează Consiliul Judeţean Satu Mare.

capleni

Lungimea întregului drum pe care se execută lucrări de modernizare este de 3,5 km, iar finalizarea investiției urmează să aibă loc la mijlocul lunii iulie. Valoarea contractului se ridică la suma de 5.369.422,13 lei, fiind finanțat prin PNDL II.
De asemenea, în această perioadă se efectuează lucrări de întreținere curentă și periodică a drumurilor județene din județul Satu Mare:
▶️DJ 109I Orașu Nou – limită județ Maramureș (Seini) – se execută lucrări de plombări cu mixtură stocabilă și aducerea la profil a acostamentelor
▶️DJ 194A Satu Mare – Micula – lucrări de defrișare a suprafețelor împădurite cu tufișuri (fără scoatere de rădăcini)
▶️DJ 109L Băbești – Turț – Negrești Oaș – se execută lucrări de aducere la profil a acostamentelor
▶️DJ 196 Supur – Farcășura – plombări cu mixtură stocabilă.
În funcție de condițiile meteorologice, de săptămâna viitoare vor începe și lucrările de plombări cu mixtură asfaltică cu decapare mecanizată pe rețeaua de drumuri județene.