Având în vedere ritmul susţinut al lucrărilor pe Calea Mihai Viteazul din Carei în cadrul proiectului Mobilitate 1, executantul a început decaparea stratului de asfalt pe tronsonul situat între Biserica Romano- Catolică Fecioara Maria de Fatima şi primul sens girator, se arată într-un anunţ postat pe pagina de Facebook a Primăriei Carei.

13
Lucrările de reabilitare a Căii Mihai Viteazul din Carei au fost demarate luni, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Agoston și magazinul Lidl. Executantul a demarat lucrările de îndepărtare a stratului de asfalt de pe jumătatea dreaptă a drumului, pe sensul de intrare dinspre Satu Mare. În cazul executantul va păstra ritmul susţinut de până acum, se va continua cu decaparea stratului de asfalt până la Catedrala Ortodoxă Sf. Dimitrie.
„Executantul a început lucrările la termenul stabilit. Un sens a fost închis circulaţiei, procedându-se la îndepărtarea stratului de asfalt şi reabilitarea trotuarului. Acum, când traficul auto a scăzut, probabil că vor fi mai puţine întreruperi. Deocamdată nu am luat în calcul suspendarea lucrărilor, iar executantul îşi va continua treaba până când autorităţile centrale vor emite dispoziţii care să-i interzică activitatea. Sper că nu se va ajunge până aici”, a declarat primarul Eugen Kovacs.
Proiectul Mobilitate 1, intitulat ”Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Carei pe baza măsurilor propuse în Planul de mobilitate Urbană Durabilă”, vizează introducerea transportului public prin achiziționarea a șapte autobuze electrice, lucrări de reabilitare a carosabilului pe traseul microbuzelor și amenjarea de piste de biciclete în zona centrală a municipiului. Valoarea totală a proiectului, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, este de 45,25 milioane lei.
Vor fi executate următoarele lucrări:
– reabilitare de infrastructură rutieră pe 19 străzi din municipiul Carei, suprafața totală a carosabilului fiind de 99.441 mp, iar cea a trotuarelor și spațiilor verzi de 80.649 mp;
– construcția unui depou pentru autobuze cu toate utilitățile;
– construcția și modernizarea a 31 de stații de transport public de călători;
– Crearea sistemului de bilete pentru călători (e-bilete sau e-ticketing);
– Crearea sistemelor de închiriere de biciclete tip ”bike-sharing” pentru un număr total de 140 de biciclete, cu un număr de 19 seturi de cadre de parcare;
– Modernizarea și extinderea traseelor pietonale (Lungimea trotuarelor – 13.415 m);
– Amenajarea spațiilor verzi prin lucrări de gazonare și plantări de arbori.
Lista străzilor care vor fi reabilitate: Independenței, 1 Decembrie 1918, Bulevardul 25 Octombrie (DN 19), Calea Mihai Viteazul (DN 19), Mioriței.
Lista străzilor pe care vor fi efectuate lucrări de reparații: Someș, Viilor, Căplenilor, Crișan, Cloșca, Iuliu Maniu, Calea Armatei Române, Cimitirului, Ignișului, Agoșton, Căpitan Zăgănescu, Corneliu Coposu, 1 Mai, Horea.
O altă componentă a proiectului „Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Carei pe baza măsurilor propuse în Planul de mobilitate Urbană Durabilă” prevede achiziția șapte microbuze electrice, pentru care este alocată suma de 13,25 milioane lei.