Până în prezent, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Carei a înregistrat 57 de solicitări de sprijin din partea unor persoane vârstnice sau aflate în autoizolare la domiciliu, se arată într-un anunț postat pe pagina de Facebook a administrației locale careiene.

primarie

”Angajații Direcției de Asistență Socială le vor face cumpărăturile, constând în alimente și medicamente, contravaloarea acestora fiind achitată de către solicitanți. Beneficiarii vor fi rugați să-și întocmească listele de alimente și medicamente necesare astfel încât să le ajungă pentru o perioadă cât mai lungă de timp”, a declarat primarul muncipiului Carei, Eugen Kovacs.
În cursul zilei de azi au sosit primele solicitări punctuale. Două persoane vârstnice au cerut cumpărarea de alimente și medicamente, iar două persoane aflate în autoizolare la domiciliu au solicitat alimente. ”Angajații Direcției de Asistență Socială vor efectua aceste cumpărături în funcție de solicitările persoanelor în cauză, de luni până duminică, între orele 8.00-16.00. De asemenea, colegii mei vor asigura și cumpărarea de medicamente în fiecare zi, chiar și după orele de program, dar nu mai târziu de ora 22.00”, a declarat directorul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Carei, Monica Radu.
”Revin cu rugămintea adresată careienilor de a sta acasă și a pe cât posibil evita deplasările și aglomerațiile. Consider că vârstnicii, care sunt cei mai expuși, nu ar trebui să primească pe nimeni în case, nici vecini și nici cunoscuți, căci oricine poate fi purtător al coronavirusului. Aprovizionarea vârstnicilor trebuie făcută de către rude sau de către angajații Primăriei în cazul în care vârstnicii respectivi nu au aparținători, cu respectarea regulilor de prevenire a răspândirii virusului COVID 19”, a adăugat primarul Eugen Kovacs.