Autoritățile din Ungaria au luat măsuri pentru a-i împiedica pe cetățenii din țările învecinate, care dețin și cetățenia maghiară, să fenteze măsurile de închidere a granițelor. În această situație se află destul de mulți locuitori din zona Careiului, care dețin și cetățenia maghiară, și făceau naveta prin PTF Urziceni-Vallaj.

ptf urziceni
În primele zile de la instalarea măsurii de închidere a granițelor, cei cu dublă cetățenie putea fenta destul de ușor măsura. La intrarea în Ungaria, aceștia prezentau actele de identitate emise de autoritățile din țara vecină, polițiștii maghiari din punctele de trecere a frontierei fiind obligați să le permită reîntorcerea în Ungaria.Peste puțin timp, aceștia se prezentau din nou în punctele de trecere a frontierei, prezentând de această dată actele de identitate românești, polițiștii maghiari și polițiștii de frontieră români fiind obligați să le permită accesul în țara noastră. O asemenea situație era ideală pentru numeroși careieni care dețin și cetățenia maghiară, având domiciliul în localitățile maghiare din apropierea zonei de frontieră precum Vallaj, Merk sau Terem.
Atât autoritățile din Ungaria cât și cele din România au sesizat această scăpare, care prezintă o încălcare clară a măsurilor luate împotriva răspândirii coronavirusului. Autoritățile maghiare au început să suprapună bazele de date pentru a-i depista pe cei care înceracă să fenteze măsurile de închidere a granițelor. Cu ajutorul unei aplicații recente, cei care recurg la astfel de practici pot fi identificați cu ușurință de polițiștii maghiari. Amenzile care pot fi aplicate în astfel de cazuri sunt suficient de mari pentru a-i descuraja pe eventualii amatori.