Şase elevi ai Liceului Teoretic Carei au participat la o nouă întâlnire a proiectului european Erasmus+, din Spania, de la San Javier. Titlul acestui proiect este: „Neuroștiințele în serviciul învățării și al prevenirii abandonului școlar”; „Les neurosciences au service des apprentissages et de la prévention du décrochage scolaire”.

teoretic erasmus
Tema întâlnirii a fost ”Inteligența şi tipurile de memorie”. Cei şase temerari: Anda David, Horea Turc, Mihai Iacobuț, Bogdan Hanciş, Ioan Mustea şi Paula Bratiş, însoțiți de doamnele profesoare Dana Pop şi Rodica Pop, s-au implicat activ, în toate activitățile propuse de organizatorii spanioli şi au făcut față, cu brio, la toate provocările ieşite în cale: de la rezolvarea sarcinilor de lucru, pe teme psihologice, de concentrare şi memorizare, până la comportarea, cu maturitate şi sânge rece, în condițiile meteo extrem de nefavorabile, care au periclitat, parțial, buna desfăşurare a călătoriei şi a activităților din Spania.
Reamintim că această întâlnire este penultima din cele cinci, ale proiectului, în limba franceză, în care sunt implicate cinci țări europene: Franța, Spania, Italia, Portugalia, România, şi care are ca scop studiul funcțiilor creierului uman, a tipurilor de inteligențe şi de memorizare, aplicările lor practice, în vederea ameliorării învățării, a corectării comportamentului şcolar, a gestionării relațiilor interumane şi a propriilor emoții.
Cu fiecare ocazie, copiii liceului nostru s-au comportant exemplar, inteligent, responsabil, făcându-se remarcați, în mod deosebit, la fiecare întâlnire. Le mulțumim lor, părinților şi profesorilor, nu doar celor care fac parte din proiect, cât şi tuturor celor care i-au pregătit, de-a lungul anilor.
Vom reveni cu rezumatul ultimei întâlniri din Italia, din 15 martie, şi cu concluziile finale ale întâlnirilor proiectului.
Prof. Dana Pop