Activistul sătmărean Zimbru Ovidiu a fost condamnat ieri de Judecătoria Carei la trei ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Autorul, care în 3 iunie 2019 a jefuit angajata unui cazinou din Carei, sub ameninţarea unui pistol, a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei în data de 14 noiembrie 2019.

zimbru ovidiu

„Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei din data de 14.11.2019 din dosar nr.591/P/2019/ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei privind pe inculpatul ZIMBRU OVIDIU-GEORGIAN.condamnă pe inculpatul ZIMBRU OVIDIU-GEORGIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prev. şi ped. de art. 233, 234 alin. 1, lit. a, c şi d Cod penal, faptă săvârşită în data de 03.06.2019, la pedeapsa de:3 (trei) ani închisoare, cu executare prin privare de libertate.Ia act că prejudiciul în sumă totală de 14.360 lei a fost recuperat integral”, se arată în soluţia pe scurt, postată pe portalul instanţelor de judecată.
Zimbru Ovidiu a intrat în noaptea de 3 iunie 2019, în jurul orei 4.00, într-un cazinou din municipiul Carei, situat pe Calea Mihai Viteazul. Sub amenințarea unui pistol, cel mai probabil de tip airsoft, acesta a luat încasările localului, în sumă de aproximativ 15.000 lei, și s-a făcut nevăzut. Pentru a nu fi recunoscut, atacatorul a purtat ochelari de soare, care i-au acoperit cea mai mare parte a feței.
Activistul Zimbru Ovidiu a mai comis o tâlhărie la un cazinou din municipiul Satu Mare şi este autorul unei tentative de de tâlhărie la o casă de amanet tot din municipiul Satu Mare. Acesta urmează să fie judecat şi pentru aceste infracţiuni.