Luni, 9 decembrie 2019, începând cu ora 18.00, la Teatrul Municipal Carei, publicul prezent a avut parte de o seară antrenantă alături de simpaticii umoriști Vasile Muraru și Valentina Fătu, informează Centrul Cultural Carei.

DSC_2740m
Costumele expresive i-au transformat pe aceștea în diverse personaje haioase ale căror dialoguri au făcut deliciul spectatorilor. Pe scenă, alături de cei doi actori ai Teatrului Constantin Tănase din București, a urcat și interpreta Daniela Tănase care a readus în atenția publicului careian șlagăre de neuitat. Aplauzele au însoțit prestația artiștilor, pe tot parcursul spectacolului.