La data de 26 noiembrie 2019, la ora 20.07, polițiștii rutieri careieni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe bulevardul 25 Octombrie, din municipiul Carei, se arată în comunicatul dat publicităţii al IPJ Satu Mare.

accident3

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 53 de ani, din municipiul Carei, aflându-se la volanul unui autoturism, pe fondul neacordării priorității de trecere a accidentat grav un bărbat și o femeie, de 67, respectiv 66 de ani, ambii din municipiul Carei, care în calitate de pietoni s-au angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni marcată si semnalizată corespunzător.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.