Micuțul Benett, băiețelul născut prematur al unor careieni, acum în vârstă de șase anișori, va putea participa la o terapie specială în SUA, care îi va ajuta dezvoltarea. Acest lucru a fost posibil datorită generozității a numeroși careieni, care au donat diverse sume de bani cu ocazia evenimentelor caritabile organizate special în acest scop.

benett

Micuțul Beneet s-a născut prematur. Din nefericire, la naștere a suferit un atac cerebral, în urma căruia a rămas paralizat de la gât în jos. În aceste momente, părinții încearcă să facă fac tot posibilul pentru ca a-și salva băiețelul, având nevoie de recuperare de specialitate.
Astfel, părinții s-au dus cu micuțul Benett la o clinică de specialitate din Germania, unde fac recuperări. Dar au primit o veste bună din Statele Unite ale Americii, acolo unde există o terapie revoluționară, care ar putea să îi dea o nouă șansă.
Este vorba despre terapia “DELPHIN”. Problema este că această terapie este costisitoare, iar părinții au ajuns în imposibilitatea de a mai putea suporta singuri eforturile de salvare. Pentru a putea merge în SUA, familia avea nevoie de 15.000 de euro.
Suma necesară s-a strâns cu sprijinul a numeroși careieni generoși. ”Am dori să vă mulțumim că ați oferit copilului nostru o șansă cu sprijinul dumneavoastra. Datorită donațiilor, Beni va putea participa la o terapie specială în America, care îi va ajuta dezvoltarea. Suntem foarte multumiti tuturor pentru ajutorul acordat!”, se arată în mesajul de mulțumire postat de părinții micuțului Benett.