Liceul Tehnologic “Iuliu Maniu” Carei, reprezentat prin director- prof.Adrian Micovschi și dir. djunct – prof. ing. Dorina Oprea, a participat pentru a doua oară la programul “Școala de Bani”, se arată într-un comunicat de presă transmis portalului Opinie de Carei.

IMG_20191031_114939
Școala de Bani, program financiar al Băncii Comerciale Române, este locul unde îți poți completa cunoștințele de educație financiară și vei învața cum să devii independent financiar.
De la această premisă a pornit inițiativa profesorilor ec. Aurelia Govor și ing. Moș Augustin, de a continua lecțiile de educație financiară începute în anul școlar precedent.
Pentru a obține bunăstarea pe care ne-o dorim, pentru a ne împlini visurile, este necesar ca fiecare dintre noi să știe cum să-și administreze banii cât mai eficient.
Lecția de ieri, 31 octombrie 2019, începând cu ora 11.00, a fost una de anvergură, organizată la nivel național. Peste 12.000 de copii și tineri din toată țara au participat simultan la o oră de educație financiară, susținută de profesorii de la Școala de bani în școli, licee și facultăți.
În 2018 BCR organiza, pentru prima dată, cea mai mare lecţie de educaţie financiară din lume ce a devenit record mondial.
Lecția desfășurată la Liceul Tehnologic “Iuliu Maniu” Carei, a fost susținută de către doamnele Alina Pașca- director BCR Sucursala Carei și Tempfli Andrea- Manager relații persoane juridice la aceeași bancă.
Temele abordate au fost: bugetul personal, nevoie sau dorință, cum să economisim, securitatea cumpărăturilor online, cum să cheltuim deștept.