Polițiștii Secţiei Rurale Carei au ridicat două arme neletale care se aflau în posesia unui bărbat din municipiul Carei, în vârstă de 32 de ani, care nu poseda permis de port armă.

arestat1
La data de 25 octombrie, în jurul orei 23.15, polițiști din cadrul Secției Poliție Rurală Carei au oprit pentru control pe DJ 195C între localitățile Domănești și Moftinu Mic, un autoturism condus de un bărbat, de 32 ani, din municipiul Carei.
În urma controlului efectuat, polițiștii au constatat faptul că acesta transporta două exemplare canine din rasa ogar sau metiși de ogar, iar cu ocazia verificări autoturismului în interior pe podea între cele două scaune s-au găsit două arme neletale acționate mecanic cu arc de tip tir pentru care susnumitul nu a putut prezenta permis de port armă.
Armele în cauză au fost ridicate și predate polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Satu Mare, în vederea expertizării si stabilirii categoriei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de braconaj prin practicarea vânătorii cu ogari sau metiși de ogari și nerespectarea regimului armelor si munițiilor.