Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat în cursul zilei de miercuri, 23 octombrie 2019, două acțiuni cu efective mărite în localitățile Căpleni și Odoreu.

politisti
18 polițiști din cadrul Secției Poliție Rurală Carei, împreună cu cei din cadrul Poliției municipiului Carei, sprijiniți de polițiști criminaliști și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, au efectuat ieri o acțiune în vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor de natură judiciară, în special a celor comise cu violență, precum și pentru depistarea persoanelor urmărite și a celor care încalcă măsurile de supraveghere judiciară, pe raza localității Căpleni.
De asemenea, o astfel de acțiune s-a desfășurat tot ieri, și în localitatea Odoreu, la care au participat 23 de polițiști din Secției Poliție Rurală Satu Mare și ai Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de specialiști criminaliști și de 6 jandarmi.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat în total peste 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ peste 9.500 de lei și au legitimat și verificat peste 170 de persoane.
De asemenea, polițiștii ridicat în vederea confiscării mai multe bunuri provenite din săvârșirea unor infracțiuni sau care au ajutat la săvârșirea acestora.