În urma percheziţiilor efectuate azi dimineaţă la Satu Mare şi Carei, în cadrul unei ample acţiuni declanşate de DIICOT împotriva traficanţilor de droguri, cel mai probabil etnobotanice, două persoane au fost reţinute. Potrivit surselor, este vorba de un careian, în vârstă de 33 de ani, şi un alt tânăr din municipiul Satu Mare.

arestat

S-ar părea că cei doi ar fi liderii grupării destructurate în cadrul acţiunii de azi a DIICOT. Alte cinci sau şase persoane au fost audiate de către procurorii DIICOT Satu Mare. Careianul şi sătmăreanul bănuiţi care au fost reţinuţi cel mai probabil vor fi prezentaţi mâine magistraţilor Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă.