Memorialul Mircea Dohan: Peste 600 de sportivi participanţi, trei ţări, un singur trofeu

Joi, odată cu încheierea turneului de minihandbal băieţi s-a pus punct celei de-a VIII-a ediţii a MEMORIALULUI MIRCEA DOHAN- CUPA NIRO, eveniment handbalistic realizat sub egida Federației Române de Handbal, în cadrul căruia s-a desfășurat un turneu de minihandbal și un turneu internațional de handbal juniori, feminin și masculin, ediţie care a debutat vineri 30.08.2019 cu deschiderea oficială.

În aceste zile am fost onoraţi de prezenţa la Carei a campionilor mondiali şi a altor nume sonore ale handbalului românesc: Cristian Gaţu, Gabriel Kicsid, Radu Voina, Ana Maria Şomoi, Valeria Motogna, Alexandru Stamate, Ioan Marta, Iuliu Varady. Toţi au rămas plăcut surprinşi de numărul mare de participanţi, îndemnând tinerii să practice sport.
Prezentatorul evenimentului a fost actorul Şerban Borda.
La deschiderea oficială au participat Sabău Svegler Mihai din partea Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, Ardelean Adrian din partea Direcției Județene pentru Tineret și Sport şi Bogdan Georgescu din partea Direcției de Cultură și Sport din cadrul Primăriei Carei.
Dupa două zile de întreceri (30.08-31.08.2019) Turneul internaţional de handbal destinat juniorilor şi-a desemnat câştigătorii astfel:
Fete- junioare III
1. Karpaty Ujgorod- Ucraina
2. Mateszalkai MMTK- Ungaria
3. Atletik-LPS Satu Mare- România

Băieţi-juniori II
1. Alpha Oradea- România
2. Karpaty Ujgorod- Ucraina
3. Fehergyarmati VSE- Ungaria

La turneul de minhandbal fete-băieţi (04.09-05.09.2019) au participat echipe din 5 judeţe (Cluj, Sălaj, Bihor, Maramureş, Satu Mare), Ungaria şi Ucraina. Am regăsit bucuria jocului în meciuri fără scor.
Competiţiile s-au desfăşurat în următoarele locații: Sala de Sport a Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu” Carei, Sala de Sport a Liceului Teoretic Carei, Sala de sport a Liceului romano-catolic Josephus Calasantius, Sala de Sport din Căpleni și Sala de Sport din Foieni.
Participanţii au fost recompensaţi cu diplome, medalii, cupe, mingi, echipament sportiv şi tricouri.
Evenimentul nu ar fi fost posibil fără sprijinul: Niro Investment Group, Fluid Group Hagen, SC Alconor Company SRL, SC ABRA COM Srl, SC Varga Quattro SRL, Hotel L’Art, Sala de Evenimente Victoria Carei, SC Heller SRL, SC Steiger SRL, Farmacia Gold-T-Farm, Birou Expert Contabil Roman Adrian, Sport Mass SRL, First Events, Continental, Pro Calasantius, Primăria Carei, Primăria Căpleni, Primăria Foieni și Primăria Cămin.
Un real sprijin ne-au oferit şi de această dată inimoşii oamenii de sport ai oraşului Carei: Brem Arpad, Karacsonyi Karoly şi Schlakter Francisc.
Fotograful evenimentului a fost Pap Cătălin și Liviu Roșca.
Organizatorii Asociația Club Sportiv Mircea Dohan şi Asociația Club Sportiv Team Cristian Gațu aduc mulţumiri tuturor participanţilor, precum şi celor care au sprijinit acest eveniment.