În sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu a avut loc azi deschiderea oficială a Memorialului “Mircea Dohan”- Cupa NIRO, eveniment handbalistic de talie internațională ajuns la ediția a opta. La deschiderea oficială au fost prezenți trei dintre magicienii handbalului românesc: Cristian Gațu, Gabor Kicsid și Radu Voina, alături de alte numeroși alți oameni de handbal din țara noastră. La turneul din Carei participă 51 de echipe din România, Ungaria și Ucraina.

DSC_0649

Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului de Stat. Au rostit scute alocuțiuni foștii campioni mondiali Cristian Gațu, Gabriel Kicsid și Radu Voina, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare, ai Direcției Județene pentru Tineret și Sport, directorul Direcției de Cultură și Sport din cadrul Primăriei Carei, Bogdan Georgescu, și alte nume sonore ale handbalului din țara noastră.
Grațian Boroș le-a urat din partea organizatorilor mult succes tuturor participanților la turneu și a mulțumit tuturor celor care au făcut posibilă desfășurarea celei de-a opta ediții a Memorialului “Mircea Dohan”- Cupa NIRO. Campionul Cristian Gațu a declarat deschisă competiția organizată în memoria fostei glorii handbalului românesc, careianul Mircea Dohan.
La turneul internațional de handbal ce se va desfășura în perioada 30-31 august vor participa 12 echipe de fete – Junioare III, opt echipe de băieți – Juniori II, respectiv 11 echipe de baieți și 20 de echipe de fete din clasele primare (copii născuți în 2009).
Meciurile se vor desfășura concomitent în patru locații: Sala de Sport a Colegiului Tehnic „Iuliu Maniu” Carei, Sala de Sport a Liceului Teoretic Carei, Sala de Sport din Căpleni, și Sala de Sport din Foieni.