Ieri, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați despre faptul că un bărbat, de 42 de ani, din comuna Tinca, județul Bihor, ajutat fiind de către un alt bărbat, de 40 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, ar fi sustras dintr-un supermarket din municipiul din Carei mai multe produse, în valoare de 2.367 de lei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

arestat1

Procedându-se la verificarea persoanelor în cauză, polițiștii au constatat faptul că față de cea de a doua persoană menționată există emisă o dispoziție de urmărire, motivul fiind existența unui mandat de arestare preventivă, emis de Curtea de Apel Oradea pe numele acestuia, astfel că acesta a fost escortat și predat polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Cercetările continuă sub directa supraveghere a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor două persoane în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și complicitate la furt.