Careienii sunt extrem de revoltaţi de mirosul pestilenţial care se răspândeşte seară de seară deasupra municipiului. Se pare că mirosul provine de la bazinele unei societăţi comerciale situată în imediata apropiere a localităţii, care are ca obiect de activitate producţia de biogaz.

carei de sus

Mirosurile pestilenţiale au apărut pentru prima dată la sfârşitul lunii iunie a acestui an. Un control al Gărzii de Mediu a identificat sursa acestor mirosuri, fiind cauzat cauzat de depozitarea defectuoasă a unor deșeuri de către o societate comercială din Carei, al cărei obiect de activitate îl constituie producerea biogazului. Respectiva societate preia deşeuri animaliere de la abatoare şi reziduuri de la fermele de porci.
În urma controlului Gărzii de Mediu, societatea comercială a remediat problema, îndepărtând grămezile de deşeuri animaliere de pe platformele amenajate în aer liber în curtea unei foste fabrici situată lângă Carei. Din păcate, mirousurile pestilenţiale au reapărut la nici două luni de la efectuarea controlului, provocând o adevărată revoltă în rândul careienilor.