Cu ajutorul camerelor de supraveghere, polițiștii careieni au reușit să identifice autorii care au mâzgălit cu vopsea albastră una dintre fântânile situate în centrul municipiului, situată pe strada 1 Decembrie 1918, se arată într-un material postat pe pagina de Facebook a Primăriei Carei.


Este vorba despre trei minori, care au fost lăsați nesupravegheați de către părinți. Azi dimineață, părinții minorilor au fost chemați la sediul Poliției Carei, fiind sancționați contravențional pentru nesupravegherea minorilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Destul de grav este faptul că numeroși careieni au trecut pe lângă cei trei minori, dintre care doi mâzgăleau fântâna arteziană, iar celălalt își vopsea bicicleta sprijinită de aceeași fântână, fără să le atragă atenția că nu procedează corect.