Şvabii din tot judeţul şi-au dat întâlnire la Carei, unde a avut loc astăzi a opta ediție a Sărbătorii șvabilor din municipiul Carei – Karoler Schwabenfest. La manifestări au participat şi numeroşi careieni de alte naţionalităţi, accentuând astfel caracterul multicultural al oraşului.

DSC_0476

După oficierea Sfintei Slujbe la biserica ”Sfântul Spirit”, ansamblurile şi formaţiile de dans şvăbeşti, având alături Taraful Ceatăra, au defilat prin centrul Careiului, ajungând apoi la scena amenajată în incinta parcului dendrologic.
După intonarea imnului şvabilor sătmăreni, au rostit alocuţiuni preşedintele organizaţiei municipale Carei a Forumului Democrat German (FDG), Johann Muller, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, viceprimarul municipiului Carei, Ludovic Keizer, şi preşedintele Organizaţiei Judeţene FDG Satu Mare, Ioan Leitner.
Participanţii au urmărit evoluţia şi formaţiile de dans şvăbeşti din Carei şi din localităţile învecinate şi s-au delectat cu produsele specific şvăbeşti puse la dispoziţie de către organizatori.
Prin amploarea manifestărilor și numărul mare de participanți, Karoler Schwabenfest a devenit în ultimii ani cea mai importantă sărbătoare a șvabilor din județul Satu Mare.